Craiova: Peste 70 de pietoni amendați pentru traversare neregulamentară

0
423

În cursul zilei de ieri, poliţişti rutieri doljeni au acţionat în judeţ, dar și în municipiul Craiova, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie generate de traversarea străzii de către pietoni prin alte locuri decât cele prevăzute cu indicatoare rutiere şi marcaj.De asemenea, oamenii legii au acționat şi pentru pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor  sub influenţa băuturilor alcoolice. În cadrul acţiunii au fost constatate şi aplicate 130 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 8600 lei, dintre care 73 de sancţiuni au fost aplicate pentru traversări neregulamentare, iar alte 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 7 permise de conducere, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.