Influenţate de soarele din aceste zile, unele dintre asociaţiile de proprietari din Craiova cer oprirea agentului termic din apartamente. Conducerea SC Termo SRL spune că acest lucru este imposibil pentru că urmează nopţi foarte reci, iar reţeaua de distribuţie a oraşului este prea veche ca să facă faţă unor manevre repetate de oprire-pornire.
Văzând soarele din ultimele zile, mai mulţi craioveni se gândesc să facă economii la buget, iar primul lucru pe care ar vrea să-l taie de pe listă sunt cheltuielile cu încălzirea locuinţelor. Directorul SC Termo SRL, Nicolae Degeratu a spus că s-a trezit ieri cu mai mulţi administratori de bloc care i-au reproşat că menţine agentul termic la o temperatură foarte mare, în timp ce afară este o vreme ca de primăvară. ”Oamenii au văzut că afară este un soare foarte frumos şi li s-a părut că nu mai au nevoie de căldură în calorifere. Au cerut să le oprim furnizarea şi unii dintre ei chiar au făcut scandal, că mă vor reclama în presă că îi încarc eu la buzunarl. Vreau să le spun, şi pe această cale, că lucrurile stau cu totul altfel şi că ei trebuie să înţeleagă care este situaţia la noi”, a spus, ieri, directorul Degeratu.
Administratorii au făcut scandal în punctele termice
Potrivit directorului SC Termo SRL Craiova, administratorii supăraţi au mers direct în punctele termice la care sunt arondate blocurile şi au cerut să ori să se oprească distribuţia agentului termic, ori să se scadă temperatura gigacaloriei care intră în calorifere. ”Nu poţi să mergi să faci scandal la punctual termic pentru că angajaţii de acolo nu au voie să regleze instalaţiile după cum îi duce capul sau după cum le cere cineva. Dacă aveau această intenţie, trebuiau să procedeze în mod civilizat, adică să întocmească o cerere oficială către Termoficare şi noi analizam situaţia cu specialiştii noştri. Ori ei preferă să încurce şi mai mult lucrurile”, a mai spus directorul Degeratu referindu-se la unii dintre administratorii de imobile. Conducerea de la Termoficare consideră că aceştia procedează greşit şi îi influenţează şi pe locatari.
Oprirea agentului termic ar distruge reţeaua
Degeratu spune însă că locatarii nu au dreptate când solicită să li se oprească furnizarea căldurii întrucât prognozele nu sunt tocmai bune pentru următoarele zile. ”Noi urmărim prognozele meteo şi toate ne spun că urmează zile, da mai ales nopţi foarte geroase. Nu putem să le facem pe plac şi să oprim furnizarea pentru trei-patru ore întrucât s-ar putea să ne trezim că nu mai putem să le furnizăm deloc agent termic şi atunci este şi mai rău”, a mai spus directorul de la Termoficare. Acesta a explicat că manevrele repetate de oprire-pornire a gigacaloriei ar distruge reţeaua publică, aceasta fiind foarte veche. El a dat ca exemplu cartierul Lăpuş în care, din cauza temperaturilor extreme de scăzute care au fost până acum, au apărut mai multe avarii, ţevile crăpând pur şi simplu.
Economiile sunt ”irelevante”
În ceea ce priveşte economiile pe care şi le stabilesc locatarii, conducerea SC Termo SRL Craiova crede că acestea nu sunt relevante. Cele câteva ore în care nu se încălzesc caloriferele reprezintă puţin în facturi, care, oricum, sunt mai mici decât cele din iarna trecută. ”Ce economie poţi să faci în câteva ore de pauză? Aproape nimic pentru că revin gerurile şi suntem nevoiţi să revenim la parametrii pe care ni-I impune legea. Şi oricum facturile din această iarnă sunt mai mici decât cele pe care le-am plătit anul trecut fiindcă, se ştie, a scăzut preţul la gigacalorie în această vară”. Degeratu a arătat că facturile pentru luna noiembrie au venit cu 10% mai mici şi este de aşteptat ca şi cele pentru luna decembrie să fie aproximativ la fel. ”Acum le calculăm şi vom şti până la sfârşitul săptămânii, dar vor fi cam la fel, poate puţin mai mari pentru că a fost mai frig acum”.
Ar fi cea mai mare prostie sa intrerupa caldura! Toti vor sa stea in buricul targului, dar isi mananca de sub unghii! Cui nu-i aung banii, sa puna mana sa munceasca sau sa se duca la tara, sa faca focul cu coceni!
Comments are closed.