Vosganian a cerut DIICOT să-l audieze în dosarul de subminare a economiei, dar numai împreună cu Boc şi Băsescu

0
310
Varujan Vosganian

Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, senator PNL acum, solicită, într-o scrisoare deschisă adresată DIICOT, să fie audiat în dosarul Romgaz (n.r. – în care peste 40 de funcţionari cu funcţii de conducere din cadrul acestei companii de stat, de la Ministerul Economiei şi de la Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei sunt acuzaţi de complot pentru subminarea economiei naţionale), pentru clarificarea situaţiei, cu condiţia, însă, ca în aceeaşi cauză să fie audiaţi şi premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu. „Chiar dacă multe dintre numele evocate în rechizitoriu nu-mi sunt familiare, am colaborat cu o seamă dintre funcţionarii respective în perioada în care am funcţionat ca ministru al Economiei, de aceea consider că este de datoria mea să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a limpezi lucrurile (…) Solicit să fiu audiat, în calitatea pe care o consideraţi de cuviinţă, pentru a contribui, prin informaţiile pe care le deţin şi prin documentele pe care le posed, la limpezirea acestei situaţii. Solicit, de asemenea, ca, împreună cu mine, să fie audiaţi, într-o calitate cel puţin echivalentă cu a mea, date fiind circumstanţele agravante, domnii Traian Băsescu, preşedintele României, şi Emil Boc, prim ministru al Guvernului, cu atât mai mult cu cât cei doi dispuneau, cu siguranţă, la data respectivă, de datele pe care, ulterior, Serviciul Român de Informaţii le-a pus la dispoziţia DIICOT. Solicit includerea, în rândul persoanelor citate, a celor doi demnitari, deoarece într-o cercetare de o asemenea anvergură trebuie pornit de la cifrele mari şi de la cei care le-au produs, altminteri ancheta riscă să pară doar o tentativă de a muta atenţia opiniei publice ori o răfuială politică, ceea ce ar pune sub auspicii extrem de nevaforabile anul electoral 2012”, scrie fostul ministru în scrisoarea deschisă postată pe blogul personal. Vosganian recunoaşte că a acordat, prin Ordin al ministrului, în baza unor Note semnate, succesiv, de el şi de ministrul Agriculturii de atunci, Dacian Cioloş, şi aprobate în Guvern, un discount comercial de câteva procente pentru consumatorii intreruptibili, cu condiţia ca aceştia să-şi onoreze obligaţiile de plată asumate, dar ţine să precizeze că „(…) nu am luat această decizie pentru a favoriza pe vreunul dintre proprietarii companiilor intreruptibile, cu atât mai mult cu cât n-am avut şi nu am legături personale ori profesionale cu nici unul dintre aceştia”, ci numai pentru a proteja  industria chimică românească. În schimb, spune acesta, în anul 2009, prim-ministrul Emil Boc a semnat OUG 54 privind stabilirea unor măsuri temporare în domeniul gazelor naturale care extindea, de o manieră fără precedent, facilităţile acordate consumatorilor intreruptibili: „Legea a fost promulgată, fără obiecţii, de preşedintele Traian Băsescu. OUG 54/2009 nu a fost dată în spiritul legislaţiei existente, ci a modificat-o de o manieră drastică, fără să existe un acord, în acest sens, din partea Consiliului Concurenţei. Astfel, consumatorii intreruptibili au primit gazul metan numai din producţia internă, aşadar cu o reducere de preţ de peste 30%, pe o perioadă neobişnuit de lungă pentru măsurile de acest gen (16 luni) şi fără să existe în textul legii nici o menţiune cu privire la obligativitatea onorării obligaţiilor de plată asumate”.