Patronul Universităţii nu renunţă – Mititelu: „Sper să fim despăgubiţi şi repuşi în drepturi”

0
360
Adrian Mititelu

Adrian Mititelu, patronul clubului Universitatea Craiova, continuă razboiul în justiţie cu Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, sperând în obţinerea de compensaţii materiale pentru dezafilerea echipei din Bănie, dar şi pedepsirea celor doi conducători din fotbalul românesc. „Noi suntem blindaţi cu acte prin care vom dovedi abuzul care s-a făcut la adresa Universităţii. Aştept doar ca organele statului să-şi facă pe deplin datoria. Dacă totul va decurge normal, sunt convins că în cel mult două luni cei vinovaţi vor fi trimişi în judecată. Voi veni cu un alt rând de dovezi prin care voi demonstra vinovăţia celor care au vrut răul Craiovei. Sunt acte pe care le-am depus deja la dosar şi care, vă rog să mă credeţi, îi vor face pe Sandu şi pe Dragomir să nu mai aibă niciun drept la replică. Trebuie să fim despăgubiţi material atât în privinţa patrimoniului, cât şi moral. Şi, evident, să fim imediat repuşi în drepturi”, a declarat Mititelu pentru cotidianul Libertatea. Mititelu a adăugat că investiţiile sale în Universitatea Craiova se ridică la 20 milioane de euro, bani pe care speră să îi recupereze totuşi în urma proceselor.  „Ca un om care a cultivat pomi fructiferi, iar în clipa în care roadele se pârguiseră, cineva a venit şi a tăiat de la rădăcină toţi copacii. În concluzie, am pierdut 20 de milioane de euro si patruzeci de tineri fotbalişti”, a mai adaugat Mititelu.