Primarul comunei Brădeşti, Ionel Răcăreanu: “Proiectele de dezvoltare continuă şi în 2012”

0
290

Situată în partea de nord a judeţului Dolj, la 30 de kilometri de Municipiul Craiova, comuna Brădeşti, alcătuită din satele Brădeşti, Tatomireşti, Răcarii de Jos, Brădeştii Bătrâni şi Meteu – Pişcani, se găseşte într-o zonă cu dealuri scunde şi văi înguste. Principalele ocupaţii ale localnicilor sunt agricultura şi creşterea animalelor, preocupări specifice mai ales celor de vârsta a doua şi a treia. În ceea ce priveşte tânăra generaţie, cei mai mulţi au ales să plece în străinătate, sperând la o viaţă mai bună. Însă, şi aici, lucrurile par să se îndrepte, toate eforturile administraţiei locale având drept ţintă atragerea investitorilor în zonă şi crearea de locuri de muncă. Iar, pentru asta, se lucrează intens şi la proiectele de dezvoltare, pentru a asigura oamenilor condiţii de trai cât mai bune.

Ionel Răcăreanu

După ce au fost introduse conducta de gaze, apa şi canalizarea în localitate, a venit rândul asfaltării unor uliţe. Investiţia făcută din fonduri de la bugetul local era mai mult decât necesară. Valoarea totală a lucrărilor, în urma licitaţiei publice, a fost de 962.047 de lei, fără TVA. “Anul 2011 a fost un an bun cu multe realizări, chiar pe fondul crizei economice care afectează întreaga comunitate. Gestionarea eficientă şi cumpătată a banului public, direcţionarea responsabilă a fondurilor către rezolvarea problemelor cetăţenilor, au fost premizele care au stat la baza tuturor investiţiilor iniţiate pe raza comunei Brădeşti. Astfel au fost realizate lucrări de infrastructură prin asfaltarea unor străzi din satul Brădeşti, a fost continuată şi finalizată alimentarea cu apă în satele Răcarii de Jos şi Tatomireşti, a fost finalizată lucrarea de introducere a gazelor naturale, au fost executate lucrări de reabilitare la sediul Primăriei Brădeşti, au fost amenajate parcări şi alei pietonale atât la Primărie cât şi la biserică Răcarii de Jos precum şi alte lucrări care au dus la schimbarea imaginii comunei Brădeşti şi la crearea unui plus de bunăstare cetăţenilor. De asemenea, în anul 2010 am finalizat lucrările la reţeaua de alimentare cu gaze, lucrări începute în iunie 2009, pe o distanţă de 26 de kilometri, pentru care a, primit de la Consiliul Judeţean Dolj suma de trei miliarde lei vechi. În ceea ce priveşte reţeaua de alimentare cu apă, 15 kilometri au fost finalizaţi în Brădeştii din Faţă, iar în 2011 lucrările au continuat la alţi 30 de kilometrii pentru a acoperi şi satele adiacente. Am realizat acest proiect din fonduri proprii şi din bugetul Consiliului Judeţean Dolj”, afirmă Ionel Răcăreanu, primarul localităţii Brădeşti.

“Am beneficiat de sprijinul Consiliului Judeţean Dolj”

Deşi ne aflăm într-o perioadă grea, în care criza economică a afectat toate domeniile de dezvoltare, primarul Ion Răcăreanu şi echipa de la Primăria Brădeşti, pe care o conduce, s-au zbătut să realizeze cât mai multe obiective pentru a aduce localitatea la standarde europene. Gospodarul-şef al comunei spune că fără sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, implementarea proiectelor nu ar fi fost posibilă. “Dacă stai cu mâinile în sân şi spui toată ziua că nu sunt bani, este clar că nu vei realiza nimic. Noi ne-am zbătut şi cu fonduri guvernamentale, de la Consiliul Judeţean Dolj sau din bugetul propriu am realizat câte ceva. Nu a fost uşor, cunoscându-se situaţia economică actuală pe care o traversează România. Am beneficiat de sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi pe această cale aş vrea să mulţumesc în mod deosebit domnului preşedinte Ion Prioteasa şi celor doi domni vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Dolj, Dan Mogoş şi Cristinel Iovan care în toţi aceşti trei ani de mandat au apreciat proiectele de investiţii pe care le-am iniţiat şi le-au susţinut finanţându-le”, a precizat primarul localităţii Brădeşti, Ionel Răcăreanu.

Ştacheta rămâne ridicată şi în 2012

S-a muncit mult în 2011, iar edilul de la Brădeşti nu se lasă nici în 2012, şi-a propus să ţină ştacheta ridicată. Ionel Răcăreanu a precizat că prioritate au proiectele începute în cursul anului trecut, obiective care se derulează pe parcursul mai multor ani, însă asta nu înseamnă că nu vor fi demarate şi alte investiţii care să îmbunătăţească viaţa comunităţii: “În anul care tocmai a început, prioritate vor continuarea obiectivelor de investiţii iniţiate în anul anterior, obiective care se derulează pe parcursul mai multor ani precum şi iniţierea unor obiective noi care vor răspunde nevoilor de dezvoltare ale comunităţii pe care o administrez. Aşteptăm să începem proiectul de asfaltare a 9 kilometrii de drum pe Măsura 1.2.5, pentru care am obţinut un punctaj mare. Sperăm că se va ţine cât mai curând licitaţia la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pe programul PNDI în care localitatea Brădeşti este cuprinsă cu asfaltarea a 12 kilometrii de drum. De asemenea, va fi continuată alimentarea cu apă, în satul Brădeştii Bătrâni şi pregătim documentaţia pentru un proiect de introducere a canalizării în Brădeşti”.


La data de 7 iulie 2011 UNPR emitea un comunicat de presă în care anunţa că zece primari PSD, PNL şi PC au semnat o declaraţie comună prin care îşi anunţau trecerea în tabăra Uniunii Naţionale pentru Progresul României cu perspectiva depunerii candidaturii din partea acestei formaţiunii politice la localele din 2012. La momentul acela, singurul primar care nega semnarea unui astfel de document şi intenţia de a face această mutare, era primarul comunei Brădeşti, Ionel Răcăreanu. Pentru că speculaţiile pe această temă au continuat, Ionel Răcăreanu a ţinut să precizeze încă odată că este membru PNL: 2012 fiind un an de încheiere de mandat nu pot decât să le mulţumesc cetăţenilor comunei Brădeşti pentru încrederea acordată în 2008. Sunt onorat că i-am reprezentat şi vom continua şi în anul următor. Pentru toţi cei care mă întreabă în mod repetat despre apartenenţa mea politică le transmit acum, la început de an, că sunt membru PNL”.

ALINA DRĂGHICI ŞI MARIN TURCITU