„Întâlniri memorabile” la Biblioteca Municipală Băileşti

0
371

Clubul Seniorilor de pe lângă Biblioteca Municipală „Petre Anghel” din Băileşti îşi reia activitatea astăzi, ora 10.00, într-o atmosfera sărbătorească. După cum a precizat bibliotecar Janeta Vlad, sunt trecute în revistă cele mai  frumoase momente din zilele Crăciunului, Anului Nou 2012 şi sfinţilor sărbătoriţi la cumpăna dintre ani. Revederea din prima lună a anului 2012 culminează cu lansarea cărţii „Întâlniri memorabile” a fostului ambasador al României la Paris Petre Gigea-Gorun, „care poartă numărul 42 în ierarhia volumelor scrise de neobositul autor”, după cum menţionează organizatorii manifestării.

Programul mai cuprinde un scurt moment artistic prezentat de copiii Alexandra Ungureanu (Grădiniţa nr. 9 „Amza Pellea”), Carmen Vlădurescu şi Ionuţ Cîrciumaru (Liceul „Mihai Viteazul”). De asemenea, Denis Armăsaru, din Băileşti, în prezent elev la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, prezintă o expoziţie de desene cu peisaje de iarnă.

Cei prezenţi vor putea admira şi o expoziţie cu articole artizanale, intitulată „Tradiţii olteneşti”, şi vor primi câte un exemplar din nr. 5 al revistei „Foaia bibliotecii”, editată de Biblioteca Municipală „Petre Anghel”. Pe coperta publicaţiei „străluceşte” steaua marelui dispărut Amza Pellea, dezvelită la Casa Memorială din Băileşti a actorului, pe data de 12 decembrie 2011, când s-au împlinit 28 de ani de la trecerea sa în eternitate.