Ce-şi face omul cu mâna lui, nici dracu’ nu desface

0
1395

Liberalii doljeni au suferit o înfrângere de neuitat, în alegerile parlamentare 2020. Un dezastru, dacă privim tabloul rezultatelor, la o participare de 36%: 49992 voturi (24,62%) faţă de 93914 voturi (46,26%) câte au primit social-democraţii. 3070 de voturi au fost nule. Că au pierdut pe Craiova (24,09% la 36,23%) cum s-a întâmplat şi la locale, era poate previzibil, electoratul Băniei fiind extrem de heteroclit, dar au pierdut şi în municipiile Calafat şi Băileşti, unde au primari liberali, şi au câştigat în puţine comune (Călăraşi, Mischii, Castranova, Urzicuţa, Malu Mare, Bulzeşti, Sopot, Teasc, Apele Vii, Măceşu de Jos, Braloştiţa, Bucovăţ, Calopăr, Predeşti şi… Cetate) dar şi acolo, nu peste tot, la diferenţe consistente. A fost un „tsunami” social-democrat, cum se exprima eurodeputatul Claudiu Manda, liderul PSD Dolj, cu consecinţe colaterale. Liberalii doljeni şi-au dorit cu ardoare alegeri parlamentare, respectând indicaţiile „centrului”, cu un amestec de utopie festivă şi supunere decerebrată, au salutat cu evlavie ieşirile intempestive în spaţiul public ale lui Klaus Iohannis, care prin mesajele repetate, până la obstinaţie, anti-PSD, mai mult a iritat electoratul, dacât l-a mobilizat, şi aşa inhibat de efectele pandemiei de Covid-19. Dar peste toate acestea s-au întâmplat câteva lucruri cu efecte catastrofale pentru electorat: închiderea aiuristică a Târgului de Crăciun, pentru copii, din centrul oraşului Craiova, şi închiderea pieţelor dictată de altfel la nivelul ţării. Adăugăm şi atitudinea realmente neinspirată, deloc suplă, faţă de înaltele feţe bisericeşti. Într-o asemenea suită de evenimente, cu imensa lor încărcătură emoţională, nici o voce lucidă din PNL Dolj, şi există asemenea persoane, n-a circumstanţiat deciziile, printr-o empatie, alminteri firească. Capul la cutie, cum se spune, pentru toată lumea, ca în regimurile dictatoriale. Trecem peste unele mesaje stridente, de-a dreptul toroipăniste, din partea unor candidaţi de pe listele parlamentare, în logica Guvernului, care formal erau nepotrivite iradiind o ură exacerbată faţă de nişte adversari politici şi nimic mai mult. Un adversar politic nu este un duşman pe viaţă. Elogiind o guvernare care n-a fost decât un lanţ de slăbiciuni şi de greşeli, fără a putea provoca nu o înviorare în ritmul respirator al naţiei, ci un plus de încredere în noi înşine, liberalii doljeni nu puteau înregistra decât o înfrângere care le va învolbura somnul multă vreme. A fost un an greu fără asemănare, din cauza pandemiei de Covid-19, care n-a ocolit niciuna din ţările spaţiului UE, dar peste tot empatia liderilor politici faţă de toate categoriile sociale a fost una exemplară. Cine urmăreşte declaraţiile preşedintelui francez, la posturile de televiziune, se poate convinge uşor de acest lucru. Înfrângerea liberalilor doljeni, la maniera la care s-a înregistrat nu e un motiv de satisfacţie pentru nimeni. Este însă o lecţie. Chiar dacă politica e trufaşă şi meschină, făptuitorii ei –şi uită mereu acest detaliu-, se cred infailibili până la judecata alegătorilor. Când pierzi două rânduri de alegeri în faţa PSD Dolj –mult slăbit prin valul de atacuri la care a fost supus-, aflându-te la guvernare, discuţia devine mult mai profundă. Concluzia imediată a alegerilor parlamentare de la Dolj: liberalii n-au nicio legitimitate, cel puţin pentru o vreme, în acest judeţ. Că se doresc în continuare la guvernare, şi promit revanşa… data viitoare, că vor face şi vor drege, toate acestea sunt vorbe goale. Deocamdată. Există şi răni care se cicatrizează anevoios. Şi uneori niciodată. Alegerile parlamentare au fost pierdute şi pentru faptul că nu au înţeles nimic din deznodământul alegerilor locale, cu simbolistica lor, pe care nu le-au câştigat, dar s-au iluzionat mereu cu această idee falsă. Marea lor răfuială începe. Dar e o treabă de bucătărie internă.