Secretarul general al NATO cere menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei

0
378

jens-stoltenbergSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cere aliaţilor occidentali să menţină presiunea diplomatică şi sancţiunile la adresa Rusiei până când Moscova îşi va respecta obligaţiile ce decurg din acordul de pace din Ucraina. În urma discuţiilor cu miniştrii de Externe ai statelor din NATO şi cel al Ucrainei, Stoltenberg a vorbit despre “imensa creştere a numărului de încălcări ale armistiţiului” în zona de est a Ucrainei, adăugând că sunt informaţii despre sute de explozii zilnic, inclusiv unele produse de bombardamente cu armament greu, care este interzis de acordul de pace de la Minsk. “Comunitatea internaţională trebuie să menţină presiunea asupra Rusiei pentru ca aceasta să-şi respecte obligaţiile, mai ales că situaţia de securitate din estul Ucrainei rămâne atât de gravă”, a declarat Stoltenberg, care a adăugat că “Este important ca sancţiunile economice să fie menţinute”. Săptămâna trecută, o reuniune a miniştrilor de Externe din Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania s-a încheiat fără un rezultat în legătură cu procesul de pace, lucru ce a crescut incertitudinile în legătură cu viitorul procesului de pace. Acordul de pace de la Minsk prevede că Ucraina va relua controlul asupra zonelor ocupate de rebelii proruşi, însă va trebui să ofere un statut special regiunii, să organizeze alegeri locale şi să amnistieze rebelii. Uniunea Europeană a impus sancţiuni împotriva Rusiei pentru rolul jucat de Moscova în conflictul din Ucraina, însă aceste măsuri sunt contestate de unele state care au legături comerciale puternice cu Rusia.