Dolj: Un mort și șase răniți după un accident lângă Radovan

0
439

Potrivit IPJ Dolj, aseară, pe DN 56, în afara localităţii Radovan, Cichiroiu Sorin, de 41 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, Dolj în timp ce conducea un autoturism Mercedes Sprinter dinspre Calafat către Craiova, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul Opel Corsa condus de Ioana Cristian, de 52 ani, din Craiova, care intrase în coliziune cu un vehicul cu tracţiune animală, condus în aceeaşi direcţie de mers de Popa Nicolae, de 36 ani, din comuna Roşiile, Vâlcea. Ulterior, Mercedesul a intrat pe contrasens şi a lovit o ambulanţă Dacia de transport pacienţi pentru dializă, condusă de Badea Laurenţiu, de 47 de ani, din Craiova. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a şoferului Badea Laurenţiu, dar şi a pacienţilor din ambulanţă: Pascu Dumitru, de 79 de ani, Tatoiu Florin, de 55 de ani, Mititelu Olimpia, de 47 de ani, Pădureţu Maria, de 69 de ani, Diaconescu Lidia, de 35 de ani și Florescu Maria, de 66 de ani, toţi din Băileşti. Azi noapte, pe fondul complicațiilor apărute, Florescu Maria a decedat la Spitalul Judeţean Craiova. Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, însă conducătorul vehiculului cu tracţiune animală a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au efectuat verificările la fața locului, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.