Beijing a decretat cod roşu de poluare, ceea ce înseamnă că, începând din dimineaţa zilei de astăzi, milioane de autovehicule vor fi forţate să staţioneze, fabricile şi spaţiile în construcţie vor fi închise, iar şcolile şi alte instituţii publice vor fi sfătuite să îşi suspende activitatea. Alerta emisă în China este prima de acest gen şi este cauzată de stratul dens de smog ce a cuprins capitala pentru a doua oară în ultima lună, depăşind în unele zone de 40 de ori limita de siguranţă admisă. “Este un moment important în istoria noastră şi va crea un precedent. Este foarte important să oprim expunerea copiilor la acest nivel de poluare”, a declarat Ma Jun, directorul Institutului Afacerilor Publice şi Mediului din Beijing. Autorităţile chineze au fost criticate dur săptămâna trecută, atunci când nu au declarat cod roşu de poluare, chiar dacă Beijingul a fost acaparat de un strat de smog ce în unele zone a depăşit limita de siguranţă de 40 de ori, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Anunţul de urgenţă de ieri pare să fie o urmare a acelor critici, iar Ma Jun a declarat că a fost “o decizie foarte grea pentru ca statul chinez să declare alerta la nivel maxim într-un oraş cu aproximativ 23 milioane de locuitori”. “Vom recurge la o serie de măsuri foarte grele, precum interzicerea circulaţiei a jumătate dintre numărul de maşini. Într-un oraş cu peste 5 milioane de automobile, vă puteţi imagina că va fi o provocare mare. Cu siguranţă acest lucru îi va proteja pe oameni. Cu acest cod roşu, şcolile şi grădiniţele vor fi sfătuite să îşi suspende activitatea, lucru indicat în prevenirea expunerii la poluare a unei categorii vulnerabile de oameni”, a continuat Ma Jun.
Acasă Actualitate Actualitate externă Beijing: Milioane de maşini vor fi interzise pe străzi, iar fabricile vor...