Înainte de toate semnalăm o formă cristalină de ipocrizie, destul de frecventă în politică, poate până la saturaţie: toţi liderii europeni şi nu numai l-au felicitat pe Donald Trump, pentru victoria sa clară în alegerile prezidenţiale. O victorie deloc sau puţin dorită, de mulţi dintre ei. Cancelariile europene se tem de perspectiva unui război comercial, ceea ce ar forţa o mai bună cooperare între UE şi Regatul Unit post-Brexit, de pe urma politicilor sale, „America pe primul loc”, precum şi abordarea lui tranzacţională în afacerile globale. Se mai estimează o posibilă subminare NATO, încurajarea naţionaliştilor iliberali şi o bătălie pentru reglementarea europeană a platformelor de social-media din SUA. Mai mult, la Bruxelles nu se exclude, ca o expresie a sindromului drobului de sare, ca UE să fie constrânsă într-un conflict comercial, din ce în ce mai adânc, între SUA şi China, cu perspectiva unei presiuni severe din partea Washingtonului pentru reducerea legăturilor comerciale cu Beijingul, în timp ce se confruntă cu un potenţial flux de mărfuri chinezeşti ieftine, deturnate de tarife prohibitive din partea SUA. Toate acestea într-un moment de evidentă fragilitate pentru Europa, Germania şi Franţa, motorul ei economic de mai ieri, fiind slăbite de crizele politice. De altfel, în Germania „coaliţia semafor” şi-a cam dat obştescul sfârşit. Motivul real şi îngrijorător este altul: abordarea pe care Donald Trump o are în privinţa războiului din Ucraina. Şi asta într-un moment în care pe liniile de front, trupele ruseşti, deloc resemnate, avansează, şi mai nou circa 10.000 de militari nord-coreeni s-ar regăsi în regiunea Kursk. Zelenski continuă să clameze că aliaţii nu oferă suficient sprijin Kievului, pentru a prevala. Teama cea mare este ca Donald Trump să arunce Ucraina sub autobuz şi să încheie o înţelegere cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului, în condiţii umilitoare pentru Kiev, aşa cum rezultă din unele declaraţii ale sale. Alimentând astfel resuscitarea ideii de autonomie strategică, lansată în urmă cu nişte ani de preşedintele francez Emmanuel Macron, deşi multe ţări UE rămân precaute faţă de orice gest care ar putea slăbi legăturile trans-atlantice. Administraţia Biden deja nu exclude să iniţieze până la sfârşitul mandatului (20 ianuarie) un sprijin cât mai consistent pentru Kiev. Kremlinul a declarat ieri că posibilitatea unei forme de contact între Vladimir Putin şi preşedintele american, nou ales, Donald Trump, înainte de investirea acestuia, nu este deloc exclusă, relatează Reuters, citând agenţia de presă Interfax. Prudent, Kremlinul s-a rezumat în a spune că SUA sunt în continuare un stat neprietenos şi că doar timpul va decide dacă retorica noului preşedinte privind încheierea războiului se traduce în realitate. Contextul este unul neclar şi misiunea preşedintelui Consiliului European, Ursula von der Leyen de a alinia „cele 27” de state în spatele unei linii comune se complică. Dar mai există un detaliu, cu simbolistica sa, despre care se credea că e uitat: Zelenski şi Trump au o istorie complicată. Un scandal major a avut loc pe seama unui apel telefonic din 2019, în timpul căruia Donald Trump ar fi făcut presiuni asupra lui Zelenski să investigheze rivalii săi politici, sub ameninţarea reţinerii unui ajutor militar. Apelul respectiv a condus la prima procedură de demitere împotriva lui Donald Trump. În septembrie anul trecut acesta a lăudat, în cursul deplasării lui Zelenski în SUA, relaţia sa atât cu preşedintele ucrainian, cât şi cu omologul acestuia de la Kremlin. Câteva săptămâni mai târziu a aruncat vina pentru invazia Ucrainei pe Zelenski, fără a-l mai menţiona pe Vladimir Putin.
