Peste 10.000 de ţigarete de contrabandă, descoperite de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
435

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat un cetățean bulgar care transporta, într-un microbuz,ascunse în două genți de voiaj, cantitatea de 10.600 de ţigarete.

 În ziua de 06.11.2021, în jurul orei 10.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui microbuz. În urma analizei de risc, mijlocul de transport a fost selectat pentru efectuarea unui control amănunțit, ocazie cu care, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de  10.600 de țigarete, nedeclarate și ascunse în două genți de voiaj. Șoferul a declarat autorităților faptul că întreaga cantitate de țigarete îi aparține însă nu deține documente de proveniență pentru acestea. Bunurile, estimate la o valoare de 11.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar, pentru săvârșirea infracţiunii de “deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu,  fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, faptă prevăzută de articolul 452 alin. 1 litera h din Legea 227/2015.