Bogdan Aurescu, în vizită la Washington DC

0
593

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va avea astăzi, la Washington DC, consultări cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, în 8 şi 9 noiembrie, la invitaţia omologului său. “Organizată în contextul simbolic al marcării, în 2021, a unor momente aniversare în relaţia bilaterală – zece ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI şi de la semnarea şi intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, precum şi cinci ani de la operaţionalizarea facilităţii antirachetă de la Deveselu, vizita va oferi importante oportunităţi pentru reconfirmarea angajamentului bilateral solid faţă de Parteneriatul Strategic şi pentru întărirea cooperării în promovarea proiectelor de interes comun pe toate dimensiunile Parteneriatului Strategic. De asemenea, vizita va prefigura marcarea, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA”, se arată în comunicatul de la MAE.