Noul ministru de interne, în videoconferinţă, înaintea alegerilor prezidenţiale, cu reprezentanţii structurilor din teritoriu

0
524
Ieri, într-o videoconferinţă cu prefecţii din toată ţara şi cu reprezentanţii instituţiilor deconcentrate, cu prerogative, în primul rând al ordinii publice, noul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a prezentat măsurile pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, care vor avea loc pe 10 noiembrie, şi le-a cerut celor din teritoriu să aplice legea, în condiţiile în care sunt observate nereguli.

Marcel Vela, noul deţinător al portofoliului Ministerului Afacerilor Interne, a venit, ieri, în prima videoconferinţă, în calitatea sa de ministru, înainte de alegerile prezidenţiale. Acesta a avut o intervenţie calmă, dar care a părut imperativă, cerând implicare totală în procesul electoral, fără eventuale ingerinţe politice. „Este o videoconferinţă în cadrul căreia vă rog să purtăm un dialog deschis şi nu aş dori să mi se răspundă, din teritoriu, de genul „la noi totul este în regulă”. Dacă sunt probleme, vreau să le semnalaţi, pentru a găsi rezolvările. Mi-am propus ca aceste videoconferinţe să devină săptămânale, iar, în fiecare judeţ, să se întâmple acelaşi lucru. Îmi doresc ca MAI să recapete cota de încredere. În ceea ce priveşte alegerile de duminică, vom delega, în fiecare judeţ, câte un reprezentant, care să monitorizeze activitatea. De asemenea, presa este invitată, în Centrul Operativ de Comandă de la minister, de la prma până la ultima oră a procesului electoral, pentru a transmite, în timp real, toată activitatea. Ne dorim, şi sunt convins că aşa va fi, un proces democratic transparent şi în siguranţă” , a precizat ministrul Marcel Vela. Din teritoriu, semnalele sunt bune, iar, referitor la Dolj, în judeţ sunt 531 de secţii de votare (173 în Craiova), fiind distribuite 628.577 de buletine de vot, după cum a menţionat Diana Gruia, purtător de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Dolj. Acesta îl are ca preşedinte pe jud. Cristian Iliescu, vicepreşedinte al Tribunalului Dolj, iar ca locţiitor pe jud.  Laura Udrea, de la aceeaşi instanţă, membru fiind şi magistratul  Lelia Marusciac, tot de la Tribunalul Dolj, reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente fiind  Elena Vlăduţ.