Craiova: Jandarmii GJMb Craiova în mijlocul elevilor

0
387

Marţi, 07 noiembrie a.c., cadre militare din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile (GJMb) Craiova, alături de reprezentanţi ai Liceului Tehnic ”Costin D. Neniţescu” din Craiova, au desfăşurat la sediul acestei instituţii, activităţi educativ-preventive la care au participat elevii claselor a IX – a şi a X – a, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, precum şi formarea şi dezvoltarea la elevi a responsabilităţii faţă de şcoală, familie şi societate.

De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost prezentate ofertele educaţionale ale instituţiilor de învăţământ militare postliceale în care jandarmii se şcolarizează, au fost distribuite materiale informative şi s-au purtat discuţii cu elevii, accentul fiind pus pe cunoaşterea evoluţiei şi istoricului Jandarmeriei Române, a rolului pe care instituţia îl are în sistemul de ordine şi siguranţă publică, precum si cunoaşterea, respectarea legislaţiei şi dezvoltarea sănătoasă a societăţii româneşti.

Această acţiune s-a bucurat de receptivitate din partea celor peste 50 de elevi, care şi-au manifestat interesul, prin multitudinea de întrebări adresate jandarmilor şi s-a finalizat cu prezentarea unor studii de caz privind implicarea minorilor în comiterea unor fapte antisociale, cu scopul de a descuraja intenţia de apartenenţă a elevilor în cadrul grupurilor de persoane cu comportament violent, care influenţează şi afectează echilibrul civic şi climatul de ordine publică.

Cadrele Grupării de Jandarmi Mobile Craiova desfăşoară asemenea activităţi prin programele proprii de acţiune, precum şi în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova, în scopul reducerii numărului faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea elevilor.