Peste 500 de candidaţi susţin Rezidenţiatul la Craiova

0
311

Anul acesta, la concursul de Rezidenţiat s-au înscris, la Craiova, 587 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Cei mai mulţi medici tineri, 486, s-au înscris pentru domeniul medicină, un număr de 70 au optat pentru medicină dentară, iar restul de 31 vor susţine specialitatea în farmacie.

Organizarea Rezidenţiatului, sesiunea 2014, a intrat în linie dreaptă urmând ca peste două săptămâni, pe 23 noiembrie, să aibă loc concursul. Craiova are alocate 224 de locuri pentru domeniul Medicină, 34 pentru Medicină dentară şi 9 pentru Farmacie. Şi în acest an este centru de examinare pentru posturile publicate în judeţele Braşov, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea şi pentru locurile publicate în centrele universitare Craiova şi Braşov.

La nivel naţional, la concursul de Rezidenţiat s-a înscris un număr de 5.661 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Aceştia vor concura pe cele 3.909 locuri şi posturi scoase la concurs. Cei mai mulţi, 4.172, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, 1.118 au optat pentru locurile şi posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 371 vor susţine specialitatea în farmacie.

Concursul este programat pe 23 noiembrie

Concursul se va desfăşura după aceleaşi reguli din ultimii ani. Candidaţii vor fi departajaţi în funcţie de răspunsurile corecte pe care le dau la testul grilă cu 200 de întrebări.  Examinarea va avea loc pe parcursul a patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu şi se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul. Ocuparea locurilor şi a posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor şi a posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.

Bibliografia şi tematica, aceleaşi din anii trecuţi

 Cele 200 de întrebări de concurs sunt de două tipuri: 25% sunt întrebări tip complement simplu, cu un singur răspuns corect posibil din 5, se notează fiecare întrebare cu răspuns corect cu 4 puncte; 75% din total sunt întrebări tip complement multiplu, cu 2-4 răspunsuri corecte. Departajarea candidaților care au obținut punctajul maxim posibil se face prin susținerea unei probe suplimentare de departajare. Această probă constă în 100 de întrebări din tematica și bibliografia aprobate, de tip complement multiplu, alcătuite cu 24 de ore înainte de susținerea probei, într-un sediu securizat. Această probă are loc în ziua de sâmbătă, 29 noiembrie, în centrul universitar în care s-a desfășurat concursul.

Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat. Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012. Rezidenţii au obligaţia să efectueze pregătirea şi să susţină examenul de specialist în specialitatea pentru care au optat, în maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire.

Bibliografia şi tematica de concurs au rămas aceleaşi ca în anii trecuţi.