Festivalul „Juvelnicul cu rânduieli”, la Poiana Mare

0
1705

În comuna doljeană Poiana Mare se desfășoară, la acest sfârșit de săptămână, cea de-a II-a ediție a Festivalului „Juvelnicul cu rânduieli”, ce face parte din proiectul „Reflexii culturale la Calafat – Turism şi tradiţii pescăreşti pe malul Dunării”, finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013. Evenimentul este organizat de Asociația „Proiect Pentru o Lume a Oamenilor Mai Buni” (APLOMB) Calafat, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Poiana Mare și Casa de Cultură Calafat.

În programul zilei de astăzi, 8 noiembrie – care începe la ora 10.30 –, este cuprinsă deschiderea a nu mai puțin de trei expoziții – de fotografie, intitulată „Reflexii şi reflecţii dunărene”, una cu specific etnografic şi de pescuit și alta de artă plastică. De asemenea, va fi lansat albumul „Calafatul turistic” și, de la ora 12.00, se va desfășura simpozionul „Peştele – resursă naturală, factor cultural şi element de progres şi dezvoltare pentru comunităţile locale”. Mâine, 9 noiembrie, localnicii din Poiana Mare – și nu numai – sunt invitați, de la ora 11.00, la expoziţia culinară cu produse din peşte, unde pot face și degustări, ca și la concursul „Cea mai bună ciorbă de peşte”. Programul va continua cu un recital de fanfară populară, iar între orele 16.00 și 21.00, cu un spectacol artistic.

Proiectul „Reflexii culturale la Calafat – Turism şi tradiţii pescăreşti pe malul Dunării” se derulează pe parcursul unui an, începând din iulie a.c., timp în care vor fi organizate mai multe astfel de festivaluri. Primul a avut loc pe 18 și19 octombrie a.c., în comuna doljeană Ciupercenii Noi.