„Arena Naţională” concurează pentru obţinerea dreptului de a organiza meciuri la Campionatul European de peste 8 ani, care s-ar putea desfăşura în 13 oraşe de pe continent
Federaţia Română de Fotbal a înscris oficial Bucureştiul în cursa pentru găzduirea unor meciuri la turneul final al Campionatului European de fotbal care va avea loc în 2020. Mircea Sandu vrea să profite de planul lui Michel Platini, prin care Euro 2020 ar putea fi găzduit de 13 ţări diferite şi a înscris Bucureştiul, implicit „Arena Naţională”, pe lista de propuneri. „Am avut o discuţie cu primarul general Sorin Oprescu şi l-am anunţat că m-am adresat UEFA pentru ca Bucureştiul, alături de alte 12 oraşe, să găzduiască meciuri din cadrul Campionatului European din 2020. Proiectul preşedintelui UEFA este ca la 60 de ani de la prima competiţie europeană să se joace meciuri în 13 oraşe din Europa. Am înscris şi Bucureştiul pentru acest Campionat European” a spus şeful FRF. Pentru a putea găzdui un meci de la turneul final care va avea loc peste opt ani, Sandu a apelat deja la factorii politici. „Vom avea un caiet de sarcini, unde politicul va fi implicat în investiţii. În cazare, în infrastructură, aeroporturi şi altele. Pană în 2014 sau 2015 trebuie să ne luăm angajamentul faţă de organizatori. Prima condiţie este ca stadionul să aibă minimum 50.000 de locuri, noi avem 54.400. Stadioanele din multe ţări sunt neutilizabile. În Portugalia, după Campionatul European deja s-au demolat două stadioane. Germania are şi Munchen şi Berlin, Spania are şi Madrid şi Barcelona, dar oricum se va atribui unui singur oraş din fiecare ţară. Din ţările europene, doar Germania şi Anglia care au stadioanele «full». UEFA vrea Campionatul European în Europa şi nu într-o ţară pentru a avea arene pline. Sper să pot face lobby-ul necesar dacă politicul va spune da. Noi ne-am înscris, dar putem să renunţăm dacă politicul se decide că nu se pot face investiţii” a declarat Sandu. În scrisoarea de intenţie trimisă de FRF la UEFA sunt descrise lucrurile făcute de FRF şi oraşul Bucureşti pentru organizarea finalei Ligii Europa din acest an, organizarea altor competiţii în România, precum şi infrastructura care se dezvoltă.Comitetul Executiv al UEFA ar putea lua o decizie în legătură cu această variantă în decembrie 2012 sau în ianuarie 2013. Inaugurată în 2011, „Naţional Arena” a găzduit finala Ligii Europa din luna mai. Preşedintele UEFA, Michel Platini, a vorbit despre ideea unui turneu final al Campionatului European organizat în 2020 în 12 sau 13 oraşe din toată Europa. „Majoritatea membrilor Comitetului Executiv consideră că este o idee foarte frumoasă, ar marca 60 de ani de Euro” spunea Platini.
Daca o sa ajungem sa avem meciuri din Campionatul european in Romania…va fi in mare parte meritul d-lui Oprescu! Felicitari!
Foarte bine. trebuie sa investim si in sport. ma bucur tare. Oprescu imi place foarte mult
o idee buna. trebuie investit si in fotbal. Oprescu a facut bine ca s-a implicat in toata treaba asta. Felicitari ptr stadion!
desi nu-s cu fotbalul cred ca e bine ce se intampla. de ce sa nu incercam? in ceea ce-l priveste pe Oprescu. sunt multumita de tot ce a facut pana acum.
Domnul primar sigur se va descurca cu caietul de sarcini.Este o investitie buna…fotbalul e de viitor.
Comments are closed.