Curs de instruire pentru asistenţii medicali, la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare

0
792

Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare găzduieşte astăzi, între orele 10.00 şi 16.00, un curs de formare profesională pentru asistenţii medicali, în cadrul Programului Naţional de Sănătate Mintală al Ministerului Sănătăţii Publice. 105 asistenţi medicali din cadrul instituţiei participă la această instruire, cursul fiind gratuit şi creditat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti şi Moaşelor din România.

 „Ministerul Sănătăţii Publice, prin Spitalul Clinic Socola Iaşi, ca principală unitate de implementare a acestui program, Clinica de Psihiatrie Craiova şi Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare vor organiza instruirea asistenţilor medicali pe baza curriculei destinate personalului de specialitate care lucrează în sistemul de îngrijiri de sănătate mintală. Aceasta a fost realizată în cadrul Programului Naţional de Sănătate Mintală, elaborarea fiind coordonată de Comisia de Psihiatrie şi Psihiatrie Pediatrică a Ministerului Sănătăţii”, a declarat Virginia Dianu, managerul Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare.

Cursul este susţinut de prof. Dragoş Marinescu, preşedintele Comisiei de Psihiatrie şi Psihiatrie Pediatrică a Ministerului Sănătăţii, şi de prof. Veronica Bubulac, şef catedră Nursing la Şcoala Postliceală Sanitară Fundeni – Bucureşti. Prezenţa la acest eveniment va asigura participarea la instruire continuă şi informarea personalului din cadrul spitalelor de psihiatrie din ţară.