E greu de resuscitat o echipă aşa cum este Universitatea Craiova de azi. E dificil să se întâmple ceva care să readucă în postura de pretendentă la podium sau măcar la play-off. Craiovei îi lipseşte şi valoarea, dar mai ales îi lipseşte entuziasmul şi abnegaţia. Este o echipă care joacă pentru că trebuie să fie pe teren, pentru că jucătorii sunt nevoiţi să-şi justifice salariile şi condiţiile într-un fel, dar nu e o echipă în adevăratul sens al cuvântului. E nevoie ori de un antrenor care să ştie să strunească, să gestioneze un astfel de grup, capricios, blazat, greu de motivat, ori de o revoluţie la nivelul lotului. Ori ambele variante sunt excluse de conducerea echipei. Antrenori precum Reghecampf sau Şumudică, care au stil aparte, despre care mulţi ar zice că se potriveşte spiritului oltenilor, cu metode cumva insolite, excentrice, dar, oricum, neagreate de finanţatorul Rotaru, nu vor (mai) descinde prin Bănie. Iar despre o schimbare radicală a componenţei echipei nu poate fi vorba, şi, chiar dacă s-ar întâmpla, ar fi extrem de greu să ne imaginăm că s-ar lua deciziile potrivite, ţinând cont de antecedente, respectiv de ultimele campanii de mercato, eşuate aproape complet.
La Piteşti, anul acesta, în a doua zi de Paşte, Ştiinţa defila, scor 4-0, contra Argeşului, cam în aceeaşi componenţă, dar cu alt antrenor. Un antrenor dat afară pentru că îşi permitea să apară la emisiuni cu Mircea Dinescu sau, în orice caz, să se expună public mai mult decât îi convenea patronului. De la Paşte până acum, Argeşul a schimbat aproape tot lotul, dar pe teren n-a părut să sufere la capitolul omogenitate. A fost “mai echipă” decât Craiova, deşi aceasta se regăseşte aproape în aceeaşi formulă, dar cu alt antrenor pe bancă şi între timp a mai avut un specimen la cârmă, care a pregătit sezonul actual, în Austria. Deşi componenţa e aproape aceeaşi, parcă nimic nu mai aduce aminte de entuziasmul acelui succes de Paşte, de farmecul acelei trupe care făcea spectacol. A fost substituită de o adunătură plafonată, care îşi chinuie suporterii. În consecinţă, din cei 1.500 de olteni care au ocupat în primăvară peluza arenei “Nicolae Dobrin” nu au mai apărut decât un sfert. E inutil să mai critici, să mai apostrofezi, să mai judeci, individual sau colectiv, jucătorii Craiovei. E vremea deciziilor. Am auzit strigătul de disperare al lui Rădoi, la finalul partidei. Când discursul sună deja “ori eu, ori ei” e greu să mai existe cale de întoarcere, să mai existe şanse de reconciliere, deşi probabil antrenorul vizează mai degrabă un şoc la echipă. Probabil că Universitatea are nevoie însă de mai mult de atât, are nevoie de un cataclism. Din care va ieşi mai puternică, sau, cine ştie, se va prăbuşi definitiv.
FC Argeş – Universitatea Craiova 1-0 A marcat: Calcan 52.
FC Argeş: Straton – Tofan, M. Constantin, Cestor, Fabio Vianna – Raynov – Njike, Alceus (Şerban ’64) – Işfan, Garita, Calcan (Dobrosavlevici ’72). Antrenor: Andrei Prepeliţă.
Cartonaş roşu: Papp ‘89
Arbitru: Marian Barbu
