Tribunalul Constituţional polonez a pus ieri în discuţie principiul primatului dreptului european, dar Comisia Europeană îşi rezervă dreptul de a acţiona. Tribunalul Consituţional de la Varşovia a stabilit că unele articole din tratatul UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând în discuţie un principiu cheie al integrării europene. Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional polonez, a afirmat că „organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”. De asemenea, aceasta a denunţat ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez, enumerând o serie de articole din tratatele UE, care conform judecătorilor polonezi sunt în contradicţie cu legea fundamentală a Poloniei. Executivul de la Varşovia a fost acuzat, în repetate rânduri, de UE că politizează instanţele poloneze, inclusiv Tribunalul Constituţional. Miercuri, Curtea de Justiţie a UE a decis că Polonia a încălcat regulile democratice prin transferul unui judecător care criticase guvernul. Preşedintele Parlamentului European, David Sassolo, într-o postare pe Twitter, a menţionat că verdictul Tribunalului Constituţional nu poate rămâne fără consecinţe. „Întâietatea dreptului UE trebuie să fie incontestabilă. Încălcarea sa înseamnă încălcarea unuia dintre principiile fondatoare a UE”. Există însă încă speranţa că decizia Tribunalului Constituţional al Poloniei nu va fi publicată în monitorul oficial al ţării şi mai degrabă va fi folosită ca instrument de presiune în negocierile cu Comisia Europeană.