Am scris recent despre personalitatea unui jurnalist singular, italian şi, deopotrivă, universal (a colaborat cu cele mai titrate publicaţii din lume, de la „Time” la „Der Spiegel” şi la „Corriere della sera”), a cărui operă, al cărui destin şi a cărui operă continuă să concureze în postumitate pe cele ale prietenei sale Oriana Fallaci. Tocmai datorită faimei sale postume în continuă creştere, în Italia şi pe alte meridiane, am decis să-i consacru succesiv câteva dintre intervenţiile sale ce-i asigură gloria nu fără o substanţială aură aproape mitică.
Cineva, o jurnalistă, a extras şi propus recent, într-un site dedicat lui Tiziano Terzani, căci despre el este vorba, ceea ce ea consideră a constitui „10 lecţii de viaţă” cu valoare testamentară ale celui care, la 28 iulie 2004, se stingea, în locuinţa sa de la ţară, din Orsigna, la vârsta de 66 de ani, după ce, refuzând terapia medicală recomandată, îşi înfruntase cancerul de o manieră franciscană, printr-o conciliere cu moartea, într-un spirit orientalist, pe care îl cunoscuse pe viu, în Japonia, Thailanda, Tibet, Vietnam, Hong Kong şi China în cei peste douăzeci de ani de reporter de…teren.
GEORGE POPESCU
- Abatoare şi domesticiri. Aţi auzit vreodată urletele ce răzbesc dintr-un abator? Ar trebui ca fiecare să le audă, urletele acelea, mai înainte de a se deda la o fripturică. În fiece celulă a acelei cărni există teroarea acelei violenţe, otrava acelei ultime neaşteptate spaime a animalului pe moarte.
- Adevăratul maestru. Unicul adevărat maestru nu se află în nicio pădure, în nicio cabană, în nicio peşteră de gheaţă din Himalaia… E înăuntrul nostru!
3, Fericire şi consumism. Noi suntem cei ce nu vrem să simţim că există altceva dincolo de materie. Întreaga lume de azi se întemeiază pe materie. Dobândire, a avea mai mult decât a exista, concurenţa. Gândeşte-te: un copilaş merge azi la şcoală şi în loc să descopere bucuriile pământului şi ale lumii, regulile şi minunăţiile, primul lucru pe care îl învăţăm şi i-l impunem este să-şi concureze aproapele.
- Singura revoluţie posibilă e înăuntrul nostru. În întreaga mea viaţă am văzut revoluţii înfrânte. Uniunea Sovietică, masacrele acelui regim în numele unui vis, un măreţ vis oribil, un coşmar… Rezultatul: o imensă sărăcie atât materială cât şi spirituală. Aşadar, poate că e momentul să gândim că singura revoluţie care mai e posibil de făcut se află înăuntrul nostru, să începem din noi.
- Aroganţa omului alb. Aborigenii trăiau în acest extraordinar continent care e Australia cu o civilizaţie ce dispunea de moduri de comunicare dincolo de ceea ce cunoaştem noi: cuvintele… A sosit omul alb şi doar văzându-l, doar văzându-l, a distrus această civilizaţie.
- A fi vegetarieni. Violenţa produce violenţă, nu mai e nimic de făcut. De aceea şi faptul de a fi eu însumi vegetarian e o alegere morală. Însă cum poate fi domesticită viaţa spre a o ucide şi a o mânca, cum se poate împlini ea în acele mii şi mii de cuşti înspăimântătoare de pui cărora trebuie să le tăiem ciocul ca să nu le ciugulească găinile ce le stau alături… Totul spre a îngrăşa, totul ca să putem avea şi noi parte din această realitate… Ai auzit vreodată urletul dintr-un abator de porci? Cum mai poţi să mănânci carne de porc?
- Arborii sunt vii şi totul are dreptul de a trăi. Noi gândim mereu că arborii sunt lucruri şi că pot fi tăiaţi pentru lemne de foc… Atunci mi-am deschis ochii… I-am fixat pe nepotul meu astfel încât să-i pot explica că arborele acesta are viaţă. Tot ce ne-nconjoară are dreptul la viaţă, chiar şi acest arbore, şi dacă într-o zi va fi tăiat, fiindcă altminteri va cădea peste casă, ar trebui cel puţin să-i vorbim şi să-i cerem iertare.
- Armonia vieţii. Acesta e un mare concept pe care cultura occidentală l-a uitat dar pe care îl păstra în sine-i: că totul e unul. Ideea aceasta a dicotomiei e cu totul greşită… Universul a armonia contrariilor. Fiindcă nu există apă fără foc, nu există feminin fără masculini, nu există noapte fără zi, nu există soare fără lună, nu există bine fără rău.
- Pilule de sănătate. Mi-am dat seama că de fapt nu-mi doream un medicament pentru cancerul meu. Voiam un medicament pentru acea boală pe care o au toţi care nu e cancer, ci actul de a muri… Pentru mine acest cancer a fost o mare binecuvântare, fiindcă recăzusem în rutina vieţii, iar el m-a salvat.
- Reţetă a adevărului. Străduindu-mă să aflu acest adevăr în fapte mi-am dat seama că uneori faptele. Există un lucru mai adevărat decât toate faptele. Şi astfel mi-am schimbat perspectiva. N-am devenit nebun. Caut mereu adevărul. Îl caut prin alte părţi, nu ştiu dacă-l găsesc, dar numai faptul de a-l căuta într-un mod diferit de cum făceam înainte îmi dă o mare satisfacţie.
Tiziano Terzani
