Simona Halep, învinsă în trei seturi de Serena Williams, în sferturi la US Open

0
363

halepJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, a fost învinsă de americanca Serena Williams, liderul clasamentului WTA, cu 6-2, 4-6, 6-3, miercuri, în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Halep a făcut un meci bun, mai ales în setul al doilea, însă în decisiv a coborât nivelul, în primul rând fizic, şi Williams, cu experienţa sa, a profitat şi s-a impus două ore şi 14 minute.

Serena a primit cea mai consistentă replică până acum la ediţia din acest an a turneului de la Flushing Meadows, după ce până acum nu îşi cedase serviciul nici măcar o dată.

Williams a început în forţă şi conducea cu 3-0 după doar şase minute de joc. Halep a revenit în meci şi a luat două ghemuri la rând, a avut două şanse de a egala (3-3), dar le-a irosit şi Serena a făcut 4-2, iar apoi a încheiat setul cu 6-2, în 33 de minute.

Halep a jucat mult mai bine în setul al doilea, în care a dominat ostilităţile. Williams a luat primul ghem, dar apoi Simona a restabilit egalitatea, anulând nu mai puţin de şapte mingi de break ale americancei. Halep a concretizat momentul bun cu un break, iar apoi s-a desprins la 3-1. Cele două jucătoare au mers cap la cap apoi, dar jocul a fost unul foarte disputat, cu multe momente de spectacol. Halep a ratat o primă minge de set la 5-3, pe serviciul adversarei, iar apoi scorul a devenit 5-4. Ultimul ghem al setului a fost unul foarte disputat, Serena având cinci mingi de break, iar Simona reuşind să transforme abia a patra sa minge de set din acest ghem (a cincea în total).

În decisiv, Serena a reuşit să înceapă cu dreptul, după ce Halep a avut două mingi de break. Halep a egalat (1-1), deşi a comis două duble greşeli consecutive, semn al scăderii nivelului fizic. Serena a făcut 2-1, iar apoi a reuşit break-ul, care s-a dovedit a fi hotărâtor pentru soarta partidei. Simona nu a mai reuşit să revină pe tabelă, Williams câştigând setul cu 6-3.

Americanca a reuşit nu mai puţin de 18 aşi în acest meci, iar Simona doar unul. Învingătoarea a comis 4 duble greşeli, faţă de cele 5 ale româncei. La capitolul ”winners” raportul a fost de 50 pentru Serena şi 20 pentru Halep, în timp ce la erori neforţate a fost de 43 pentru americancă şi 17 pentru Simona. De remarcat că Serena a reuşit doar patru mingi de break din 20 de oportunităţi, iar Halep 2 din 9 şanse.

Serena Williams are acum 8-1 în meciurile directe cu Simona Halep, românca învingând în 2014 în faza grupelor la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 6-0, 6-2. Dintre cele opt succese ale Serenei, doar trei au fost de trei seturi, în 2011 în turul secund la Wimbledon, în 2015 la Miami în semifinale şi acum la New York.