Craiova: Incendiu într-un canal subteran de alimentare cu energie electrică

0
316

Detaşametul 2 Pompieri Craiova a fost solicitat să intervină, ieri, pe bulevardul Decebal, din Craiova, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un canal subteran de alimentare cu energie electrică aparţinând CEZ Distribuţie. Intervenţia a fost condusă de şeful Grupei Operative a I.S.U. “Oltenia” Dolj. La locul evenimentului s-au deplasat o echipă de intervenţie de la CEZ Distribuţie şi o echipă de intervenţie de la Distrigaz Sud Reţele. În urma incendiului au ars aproximativ 3 metri liniari izolaţie cablu electric. Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit electric, după cum au anunțat reprezentanții ISU Dolj.