Stanoevici: Nu ştim câţi români sunt în afara graniţelor, am rugat bisericile să adune repede date

0
364

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici (foto), spune că statul nu are „o imagine clară” a numărului românilor din străinătate şi că trebuie refăcute listele, iar acest lucru este dificil, el precizând că a cerut ajutorul bisericilor, să adune „cât mai repede” date despre prezenţa cetăţenilor români în afara graniţelor. Ministrul a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că singurele informaţii certe cu privire la românii aflaţi în afara graniţelor sunt că în Italia există peste un milion de compatrioţi, iar în Spania tot aproape un milion, transmite corespondentul Mediafax. „Trebuie refăcute listele, trebuie să avem o imagine cât mai clară a prezenţei românilor în străinătate, lucru care nu este deloc uşor, cifrele variază între cifrele oficiale ale direcţiilor consulare, ale ambasadelor, ale autorităţilor locale, ale bisericilor şi ale românilor. (…) Nu ştiu cum vom reuşi, fiindcă un cetăţean roman nu are nici un fel de obligaţie, ca cetăţean european, să se înscrie la ambasadă când se duce în altă ţară. În Spania şi în Austria lucrurile sunt mai simple, pentru că legile ţărilor respective îi obligă să se înregistreze în momentul în care se angajează undeva. Din păcate, un fenomen cu care ne luptăm este lucrul la negru”, a spus Stanoevici, ceea ce înseamnă că nu apar în evidenţele statelor respective. „Eu acum încerc, prin asociaţiile românilor din străinătate, să coroborez datele de la ambasade, de la autorităţile locale din ţările respective şi datele pe care să le culeagă asociaţiile româneşti, printre care şi bisericile. Numai când vom corobora aceste date vom avea o imagine cât mai aproape de realitate, însă nu o să putem niciodată să impunem unui cetăţean român să se înscrie (în evidenţe oficiale – n.r.) dacă nu doreşte”, a afirmat ministrul. Întrebat dacă tot acest proces de coroborare a datelor are în vedere alegerile prezidenţiale din noiembrie, Stanoevici a spus că nu a solicitat informaţiile în acest scop, ci pentru că este necesar să se ştie câţi români sunt în străinătate. „Nu am făcut-o (solicitarea – n.r.) pentru alegerile prezidenţiale. Eu nu sunt un om politic, nu pot lua decizii politice. Am făcut acest lucru fiindcă avem nevoie să ştim câţi suntem în străinătate, fiindcă este important pentru comunităţile româneşti. Nu le-am dat termen ca luna viitoare să-mi dea lista, dar i-am rugat pe cei din asociaţii şi pe reprezentanţii bisericii din mai multe ţări să încerce să adune cât mai repede aceste date”, a explicat Stanoevici. Ministrul a spus că a luat legătura cu Biserica Ortodoxă din străinătate, dar şi cu Biserica Penticostală, care este foarte bine organizată. Întrebat ce va face cu datele, Stanoevici a răspuns că „toate aceste date le voi da eu personal Ministerului de Interne, care este cel în măsură să facă toată această adunare a datelor şi să le coroborăm. Scopul e să ştim câţi suntem deja. Eu cred că e important, fiindcă foarte multe lucruri depind de asta. Şi asta încerc să le explic şi celor din străinătate, pe care îi îndemn să se ducă, să se înscrie la alegerile locale. E foarte important să avem români în structurile administraţiei din Spania şi Italia. Lucrurile sunt complicate, iar eu sunt unul singur şi încerc să fac cât pot şi cât îmi iese. Nu există perfecţiune, am şi eu limitele mele. Aşa cum riscul zero nu există, nici soluţii ideale nu există, trebuie să fim conştienţi”.