Razie rutieră pentru depistarea „vitezomanilor”

0
623

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu lucrători de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Craiova, au acţionat pe drumurile din judeţ, dar şi pe principalele artere de circulaţie din municipiu, pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atunci când încalcă regimul legal de viteză precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea semnificaţiei culorilor semaforului electric.

În cadrul acţiunii au fost constatate 115 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amezi ce depăşesc suma de 12.000 lei. Dintre acestea, 30 au fost aplicate unor conducători auto care nu au respectat viteza legală, 16 unor conducători auto care nu au respectat semnificaţia culorilor semaforului electric, restul fiind alte abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 9 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.

Unul dintre cei rămaşi fără permis a fost Claudiu Opriş, de 35 de ani, din Craiova, depistat de către poliţişti în timp ce conducea un autoturism Opel pe strada  Constantin Brâncoveanu din municipiu şi surprins trecând pe culoarea „ROŞU” a semaforului electric aflat în funcţiune. „Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 360 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.