Deputatul Manda se simte la Maglavit ca acasă

0
297

În fiecare an, de “Sfânta Maria Mică”, locuitorii din Maglavit sărbătoresc Ziua comunei, manifestare ajunsă la cea de-a XII-a ediţie. Astăzi, această sfântă zi a adus încă un  motiv de bucurie pentru fiii satului, care înainte de a merge la slujbă, s-au întâlnit, au schimbat opinii, şi au participat şi la inaugurarea muzeului amenajat de autorităţile locale în incinta Căminului cultural.

Cu fiul lui Petre Lupu în stânga sa, nea Mihai, primarul comunei Maglavit, Ion Dinu, a dat rând, pe rând cuvântul invitaţilor şi fiilor satului. Prezent la acest eveniment, preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, a declarat că se simte ca acasă, şi că nu a lipsit la nici una dintre cele douăsprezece sărbători. „Îi mulţumesc domnului primar, Ion Dinu, pentru invitaţie, şi vă spun că vin aici ca acasă. Am prieteni buni în Maglavit, colegi apropiaţi şi pe majoritatea dintre dumneavoastră vă cunosc de atâta timp. Nu cred că am lipsit de la vreo ediţie a acestei sărbători, şi asta ma face să mă simt şi eu un fiu al comunei Maglavit. Să vă spun eu despre activitatea primarului Ion Dinu? Trebuie să recunosc că toate cuvintele ar fi de prisos, pentru el vorbind faptele. Vă mulţumesc încă odată şi vă asigur de sprijinul meu în continuare! La mulţi ani!”, a declarat preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.