Cel puţin 50 de morţi şi peste 150 de răniţi în urma unui cutremur în China

0
308

Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului cu magnitudinea de 5,7 grade care a afectat ieri o zonă din sud-vestul Chinei, potrivit unui bilanţ prezentat de agenţia China Nouă. De asemenea, cel puţin 150 de persoane au fost rănite, iar mii de clădiri au fost avariate, potrivit autorităţilor locale. Epicentrul cutremurului a fost localizat la graniţa dintre provinciile Yunnan et Guizhou, a anunţat agenţia China Nouă, citând Agenţia chineză de seismologie. Cutremurul s-a produs la ora locală 11.00 (06.00 ora României). Mişcarea telurică a fost urmată de o serie de replici, care au produs panică în anumite oraşe, determinându-i pe locuitori să părăsească repede clădirile de locuinţe şi de birouri. „Mergeam pe stradă când, deodată, am simţit cum pământul mi se cutremură sub picioare. Oamenii au început să se agite şi să ţipe”, a mărturisit un locuitor din zonă pe microblogul său. Potrivit unui comunicat al autorităţilor din Zhaotong, un oraş din Yunnan situat foarte aproape de graniţa cu provincia Guizhou, circa 20.000 de locuinţe au fost avariate. Imaginile difuzate de televiziune arătau sute de oameni adunaţi pe străzile din oraşul Yiliang (Yunnan), aceştia refuzând să se întoarcă în clădiri. „Seismul a fost resimţit puternic în circumscripţia Yiliang şi în regiunile Jiaokui, Luozehe şi Qiaoshan”, au declarat autorităţile din Yiliang, adăugând că „transporturile sunt perturbate în anumite regiuni şi comunicaţiile sunt afectate”. Potrivit agenţiei China Nouă, majoritatea persoanelor decedate au fost înregistrate în districtul Yiliang. Agenţia oficială de presă chineză estimează că aproximativ 700.000 de locuitori au fost afectaţi în mod direct de seism. Cutremurul a fost resimţit şi în provincia vecină Sichuan, afectată în mai 2008 de un puternic seism care s-a soldat cu aproape 70.000 de morţi şi 18.000 de dispăruţi.