Slovenul Jasmin Kurtic, noul jucător al Ştiinţei

0
514

Universitatea Craiova s-a înţeles cu mijocaşul sloven Jasmin Kurtic pentru o colaborare de un an de zile, astăzi semnându-se contractul dintre părţi, după îndelungi negocieri. În vârstă de 34 de ani, Kurtic vine în Bănie din postură de jucător liber de contract. Internaţional cu 83 de prezenţe în prima reprezentativă a Sloveniei şi cu aproape 300 de prezenţe într-un deceniu de Serie A, Kurtic este mijlocaş central complet, cu travaliu, viziune, eficient atât la construcţie, cât şi la finaizare, o certitudine, un jucător de top  pentru campionatul nostru, unica rezervă fiind legată de forma sa fizică, după ce în ultimul an a evoluat destul de puţin, din cauza unei accidentări, el fiind şi pe final de carieră.

Jasmin Kurtic a fost coechipier cu Alex Mitriţă, la PAOK Salonic, şi cu Valentin Mihăilă şi Dennis Man, anul trecut, la Parma.

Răzvan Lucescu îl descria recent astfel pe Jasmin Kurtic: “Este un jucător fabulos, unul dintre cei mai buni mijlocași cu care am lucrat în întreaga mea carieră. Este un fotbalist net peste media și peste valoarea campionatului din România. Este un jucător care poate oricând să joace la echipe de top din Europa. Kurtic a fost un jucător exponențial pentru noi. Acum doi ani, înainte de accidentare, a jucat peste 50 de meciuri. În cupele europene a fost unul dintre jucătorii cei mai importanți înscriind și câteva goluri vitale pentru formația noastră. Profesionist desăvârșit, vine primul la antrenamente și pleacă ultimul. O viziune a jocului extraordinară, vede pasele precum un chirurg care taie cu bisturiul, execută perfect loviturile libere, are o clarviziune a jocului cum rar mi-a fost dat să văd la fotbaliștii cu care am lucrat. Caracter 100%, foarte puternic, un războinic, un om care se dedică total și care cere același lucru vestiarului”.

„Bine ai venit, Jasmin Kurtic! Știința a adus în Cetatea Băniei un internațional sloven cu aproape 300 de meciuri în Serie A. Mijlocașul central Jasmin Kurtic a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe un an. Noul metronom de la mijlocul terenului deține o carte de vizită bogată: a evoluat la formații precum Parma, Sassuolo, Torino, Fiorentina, Atalanta, SPAL și Paok. Una dintre cele mai importante performanțe o reprezintă accederea în sferturile de finală UEFA Conference League în sezonul 2021-2022, pe vremea când evolua în tricoul grecilor. Jasmin Kurtic este, de asemenea, și unul dintre pilonii Naționalei Sloveniei, având până în acest moment 83 de prezențe” este anunţul clubului  Universitatea Craiova.