Poliţiştii de din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport “Henri Coandă”, împreună cu lucrători vamali, au descoperit, ascunse în mai multe pungi cu cereale, aproximativ patru kg bijuterii din metal galben și alb, presupus a fi aur, respectiv argint, pe care două femei încercau să le introducă ilegal în țară.
În data de 07.08.2023, în jurul orei 00.30, la PPF Aeroport “Henri Coandă”, s-au prezentat, pentru a intra în ţară, din direcţia Istanbul, două femei cu cetăţenie română. După ce au intrat în posesia bagajelor, acestea au rupt etichetele aplicate pe mânerul bagajelor și au încercat să iasă din aeroport prin zona alocată culoarului verde – „nimic de declarat”. Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor de cală ale celor două persoane. Astfel, au descoperit disimulate în pungi cu cereale, o cantitate mare de bijuterii din metal alb şi galben (brățări, inele, medalioane etc.), presupus a fi aur şi argint. Bunurile, în greutate totală de 3.783 grame, au fost preluate de către autorităţile vamale pentru a fi trimise spre expertizare, iar în funcție de rezultatul expertizei vor fi luate măsurile legale ce se impun.