Agresiune fizică la Coşoveni

0
197

Aseară, poliţişti din cadrul Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi, prin apel de urgenţă 112, de către un bărbat de 42 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în comuna Coşoveni, ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane, iar una dintre acestea i-ar fi distrus telefonul mobil. “În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .