Universitatea Craiova a obţinut încă o victorie contra echipei lui Adrian Mititelu, atât pe teren, scor 2-1, cât şi în tribune, unde diferenţa a fost şi mai categorică. Reacţiile alb-albaştrilor, după ce s-a întâmplat duminică seara:
Laszlo Balint: „Vreau să felicit băieții! Sunt jucători cu multe minute jucate, mulți kilometri călătoriți. Trebuie să gestionăm lotul așa cum este, să ne recuperăm fizic și mental. Să nu ne lăsăm curpinși de euforie! A fost un efort admirabil, grupul a fost foarte unit. Știam că va trebui să suferim, să absorbim momentele de presiune. Iată că bifam prima victorie într-un meci cu totul special. Mă bucură foarte mult reacția după golul primit, am avut o ocazie foarte mare. Dacă marcam, probabil finalul de meci e mult mai liniștit. Era foarte important să securizăm rezultatul, știam că o să avem spații. Întreruperea ne-a scos din ritm. Astfel de meciuri nu se câștigă la pas, ci și cu suferință. Am avut partide în care am dominat și am pierdut. Degeaba am fi jucat bine, dacă la final plângeam. Avem mare încredere că putem să întoarcem rezultatul cu Zorya”.
Andrei Ivan: “Nu îmi place jocul nostru, dar jucăm din 3 în 3 zile, s-a văzut oboseala și azi. Ne-au cam dominat, dar cele trei puncte sunt importante. Nu e vorba că nu pot, doar că la fiecare duel sunt lovit în zona în care am probleme. Am jucat doar o repriză, probabil m-a scos ca să fiu apt cu Zorya. Sper să fiu sănătos, asta e cel mai important. Două galerii frumoase, a fost un stadion plin, am fost susținuți de fanii noștri. În Polonia ne-au dominat foarte rău, am văzut și fizic, s-a văzut tot meciul, dar o să vedem de mâine ce o să facem cu cei de la Zorya. Nu mă gândesc la o plecare, dar vreau să îmi fac treaba cât mai bine aici și să marchez pentru Universitatea”.
Sergiu Hanca: „Cred că cel mai important e să luăm puncte în campionat și să mergem mai departe în Conference. Începem să ne cunoaștem cu ceilalți colegi, încă nu ne simțim foarte bine, dar muncim la antrenamente și cred că în cel mai scurt timp o să avem un joc mai consistent. A fost lovitură liberă, am văzut că a sărit și s-a întors cu cotul, dar nu sunt eu în măsură să spun dacă a fost sau nu. Există arbitru, există VAR, deci putem sta liniștiți. Sunt convins că putem face un meci foarte bun a casă cu Zorya, aștept să avem un stadion plin, să avem aportul fanilor. Pornim de la 1-0 pentru ei, dar totul este în mâinile noastre. Eu cred că ne putem bucura împreună”