Nici fotbal, nici rezultate?! Craiova, trezeşte-te!

1
372

Meciul cu Chiajna poate fi decisiv pentru continuarea cu duetul Cârţu-Săndoi pe banca tehnică

 

Startul de campionat ratat al Craiovei nu pare deloc o perioadă nefastă, ghinionistă, ci o continuare a ceea ce s-a întâmplat în returul sezonului trecut. Practic, meciurile slabe din primăvară cu Viitorul, ASA, FC Braşov, Ceahlăul, Botoşani sau Iaşi n-au fost cauzate, se pare, doar de faptul că nu s-a primit drept de joc în Europa. Cârţu şi Săndoi nu pot invoca neşansa în actualul sezon, fiindcă victoriile din primăvară de la Târgu Jiu, Galaţi sau cea din Giuleşti au fost în mare datorate norocului, iar acum, la Târgu Mureş, echipa a fost protejată de şansă şi de Bălgrădean. Rezultatele acceptabile şi locul bun ocupat la finalul campionatului au acoperit totuşi lipsa unei exprimări coerente şi constante a alb-albaştrilor. Ştiinţa câştiga atunci aşa cum o face acum Dinamo, fără să convingă. În stagiunea actuală însă nici rezultatele şi nici jocul nu sunt satisfăcătoare. Cu atât mai mult cu cât nu se poate invoca nici scuza lipsei de omogenitate, echipa fiind aproape aceeaşi de anul trecut. În 2015, Universitatea nu a avut nici un joc bun de la un cap la altul, cu excepţia celui cu “U” Cluj, când oaspeţii au rămas în inferioritate practic din startul jocului. Alb-albaştrii au avât doar momente sau reprize reuşite, iar prestaţia extrem de slabă de la Târgu Mureş a rivalizat cu cele din sezonul trecut din partidele cu FC Braşov şi FC Botoşani.

Cârţu a început să dea vina pe execuţiile sau greşelile unor jucători sau pe anumite absenţe, de parcă alte echipe nu au indisponibilităţi sau nu fac erori individuale. Problema este că jocul suferă şi nici

Fazele fixe, tratate superficial

La fel ca în stagiunea trecută, fazele fixe sunt o mare problemă pentru alb-albaştri. Meciul cu Astra a fost pierdut pe final dintr-un corner, iar la Târgu Mureş primele ocazii ale gazdelor au venit pe centrările lui Brandan, doar imprecizia lui Gonzales şi Costa menţinând scorul alb. Pe de altă parte, oltenii irosesc cu mare nonşalanţă astfel de acţiuni. Penalty ratat cu Astra, două lovituri libere periculoase nefructificate în Ştefan cel Mare, iar alte trei la Târgu Mureş au fost executate prost de Vătăjelu, Mateiu şi Zlatinski. Prin plecarea lui Brandan echipa a pierdut nu doar liderul vestiarului, ci şi un executant excelent ale acestor faze fixe.

Lipseşte unui lider de echipă

Plecarea lui Pleşan, iar apoi cea a lui Brandan au lăsat echipa fără un lider de vestiar, un jucător care să-şi mobilizeze coechipierii şi să gestioneze relaţia echipei cu staff-ul tehnic şi conducerea clubului. Noul căpitan, Bălgrădean, nu pare să fie omul care să coaguleze energiile coechipierilor, să lea dea încredere şi prin discurs şi prin joc şi nici postul său nu este predispus pentru acest lucru. Nu există în niciun compartiment jucători care să-şi asume responsabilitatea în momentele importante, iar acest lucru se reflectă în jocul echipei, unul pe apărare. Momentele bune din meciul cu Astra au survenit mai degrabă fiindcă se juca la “totul sau nimic”, în condiţiile scorului defavorabil.

Atmosfera s-a stricat

Reacţia lui Bawab după înlocuirea sa la Târgu Mureş, cât şi declaraţiile sale de la final au creat impresia că atmsofera nu mai este deloc una ideală în vestiarul Craiovei. Cândva, Bawab şi Cârţu făceau un pariu amical şi motivaţional, iar acum au ajuns la referate şi reproşuri publice. Totodată, declaraţia lui Bălgrădean, prin care spune că patronii ştiu dacă e bine sau nu ca antrenorii să fie înlocuiţi, denotă faptul că şi jucătorii aşteaptă un şoc de undeva. Au existat şi reproşuri reciproce şi după golurile primite până acum.

Cârţu cere transferuri, din nou prea târziu

Înaintea startului campionatului, Sorin Cârţu s-a exprimat clar că lotul de care dispune este unul suficient de bun pentru îndeplinirea obiectivului. Când a văzut că jocul nu este pe măsura aşteptărilor, a început să invoce lipsa achiziţiilor. În timpul meciului cu Botoşaniul a izbucnit spunând că nu are mijlocaşi centrali, iar la finalul partidei de la Târgu Mureş a declarat că mai avea nevoie de cel puţin un atacant. Asta deşi Ivan era pe bancă şi schimbarea lui Bawab nu l-a vizat, intrând în schimb un închizător, Madson. Şi în sezonul trecut, când echipa îşi pierduse elanul, Cârţu a menţionat că a solicitat conducerii aducerea unui vârf de atac agresiv şi că regretă că nu a insistat pentru înfăpturirea transferului. De această dată, Cârţu a precizase că revenirile lui Ferfelea şi Curelea reprezintă practic transferuri şi lotul ar fi complet.

Lotul este format mai degrabă pentru un sistem 4-2-3-1

De când au venit Cârţu şi Săndoi, Universitatea a folosit modulul 4-4-2, asta deşi componenţa lotului pare mai degrabă predispusă sistemului 4-2-3-1, cele două variante de vârf clasic fiind Curelea şi Ivan, iar mai nou chiar Mazarache. În aceste condiţii, formula de joc, cu back-up cu tot ar fi: Bălgrădean (Straton) – Dumitraş (Achim), Popov (Kay), Acka (Izvoranu), Vătăjelu (Briceag) – Mateiu (Târnăcop), Madson (Zlatinski) – Băluţă (Herghelegiu), Bawab (Ferfelea), Nuno Rocha (Bancu) – Curelea (Ivan, Mazarache).

Universitatea Craiova – Concordia Chiajna

Stadion: “Extensiv”, astăzi, ora 18.30

Universitatea: Bălgrădean – Dumitraş, Popov, Acka, Vătăjelu – Bancu, Mateiu, Ferfelea – Nuno Rocha, Herghelegiu, Ivan. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi. Rezerve: Straton – Izvoranu, Madson, Zlatinski, Băluţă, Târnăcop, Bawab.

Chiajna: Matache – Bărboianu, Sârghi, Tincu, Bucurică – Giurgiu – Serediuc, M. Cristescu, M. Constantinescu, Purece – Pena. Antrenor: Marius Baciu. Rezerve: Iacob – S. Pană, L. Ion, Mamele, Ciobanu, Ţâră, Răducanu.

1 COMENTARIU

  1. STIMATE D-LE COSMIN craiova nu are echipa dar d-na primar face stadionnou oare pentru cine ca spectatori la cei sun in jur de 2000 si acum se cheltuie multi bani pentru un nou stadion stiti de ce SARACUL SE FACE AL DRACU CU STIMA

Comments are closed.