O problemă complicată: Rusia întăreşte sancţiunile contra ţărilor occidentale

0
350

La represaliile şi sancţiunile occidentale faţă de Moscova, Vladimir Putin a instituit un embargou total, la o listă lungă de produse alimentare, intenţionând şi interzicerea tranzitării spaţiului aerian rus de către avioanele occidentale. Imediat, Europa a spus că studiază luarea de noi măsuri. Sancţiunile economice ale Occidentului, care acuză Rusia de alimentarea instabilităţii în estul Ucrainei, sunt cunoscute, dar ieri a fost lansată şi riposta rusă. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care interzice total importurile de produse alimentare provenind din SUA, UE, Australia, Canada şi Norvegia. Sunt menţionate fructele, legumele, carnea, peştele, laptele şi produsele lactate. Embargoul nu vizează alimentele pentru copii. Cetăţenii ruşi pot cumpăra mărfuri din străinătate, dar orice tentativă de a le revinde va fi „sever sancţionată”, a avertizat premierul Dmitri Medvedev. Măsura este aplicabilă începând de ieri, pentru o durată de un an, a mai precizat într-o intervenţie televizată Medvedev. Acesta a mai confirmat şi că Moscova studiază posibilitatea interzicerii survolului teritoriului rus pentru companiile aeriene care fac legătura între Europa şi Asia, via Siberia, ruta cea mai scurtă. Nici avioanele companiilor aeriene ucrainene nu mai sunt autorizate să tranziteze Rusia. După aceste anunţuri, UE a afirmat că îşi rezervă „dreptul de a lua măsuri”. „După evaluarea completă, de către Comisia Europeană, a măsurilor luate de Federaţia Rusă, noi ne rezervăm dreptul de a lua măsuri proprii”, a afirmat Frederic Vincent, un purtător de cuvânt al CE, care a calificat măsura drept „clar politici”. Premierul rus a explicat că închiderea spaţiului aerian rus este o „măsură gravă”, care va provoca pentru companii un important consum de carburant, ce se va repercuta asupra preţurilor. Această eventuală interdicţie va fi ameliorată doar pentru unele companii aviatice europene, în primul rând Lufthansa, British Airways, Air France şi Finnair, care operează numeroase zboruri spre Asia. Dar ele antrenează pierderi şi pentru principala companie aeriană rusă, Aeroflot, care percepe indemnizaţii pentru aceste zboruri de tranzit, estimate la 250-300 milioane dolari/an. Interdicţia importului de produse alimentare este o armă cu două tăişuri, potrivit Casei Albe. „Riposta contra antreprizelor sau ţărilor occidentale va accentua izolarea internaţională a Rusiei şi va provoca dezavantaje propriei economii”, a anunţat Laura Lucas Magnuson, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al SUA. Pentru compensarea pierderilor de produse agroalimentare ca urmare a interzicerii importurilor, Rusia îşi îndreaptă atenţia spre Brazilia, Chile, Argentina şi Ecuador. Măsurile se vor face resimţite în balanţele comerciale ale SUA, dar şi ale ţărilor europene. Rusia este primul importator mondial de fructe şi legume europene. Anul trecut, industria agroalimentară americană a exportat produse în valoare de 1,5 miliarde dolari pe piaţa rusească, considerată a doua mare piaţă, înaintea Mexicului. Medvedev şi-a exprimat dorinţa ca pragmatismul economic să prevaleze asupra considerentelor politice stupide, pe care „partenerii noştri le-au luat în calcul în dorinţa de a izola Rusia”. Pe de altă parte, conflictul ucrainean cu rebelii rusofoni este unul pur regional. El a devenit însă un conflict între Rusia-UE şi SUA. Pe plan economic, pierderile sunt greu de comensurat. Franţa, de pildă, avea o poziţie forte în economia rusă. La fel Germania şi multe alte ţări europene. Soluţia la conflictul ucrainean nu este alta decât negocierea, plecând de la recunoaşterea că peninsula Crimeea face parte din Rusia, iar estul Ucrainei trebuie să dobândească o autonomie cât mai largă. Politica externă europeană este un mit, cum sublinia Jacques Delors, dar ţările europene sunt profund divizate, au interese divergente şi o istorie diferită în raporturile lor cu Rusia.