Gane: „Victoria este obligatorie”

0
364

Universitatea Craiova are un meci la îndemână astăzi, contra tinerei echipe a lui Gică Hagi

 

Universitatea a ratat mult în primele 3 meciuri şi a reuşit vreo victorie, dar astăzi nici măcar un joc bun nu poate acoperi un eventual eşec, în cel mai accesibil meci din acest start de sezon. Înaintea deplasării la Mediaş şi a dublei infernale Petrolul-Astra, alb-albaştrii întâlnesc Viitorul lui Hagi, iar Jerry Gane a admis ieri că succesul este obligatoriu pentru echipa sa. „Avem un meci cu o echipă tânără, imprevizibilă, pe care trebuie să-l tratăm serios, nu trebuie să subestimăm adversarul. Şi ei vin după două meciuri în care au obţinut un singur punct. Nu va fi uşor, dar cele trei puncte sunt obligatorii pentru încrederea şi liniştea noastră. Îmi doresc să aducem la fel de bine mingea în faţa porţii, dar să fim mai eficienţi“. Gane spune că la Craiova este normal să apară zvonuri privind schimbarea antrenorului dacă trec câteva meciuri fără victorie: „Nu e noutate că se vehiculează schimbarea antrenorului la Craiova după unul sau două eşecuri. Sunt obişnuit cu acestea, presiune va fi mereu la Craiova pe antrenor şi pe jucători. Aceste lucruri mă fac să muncesc şi mai mult şi mai bine”. Singurul absent al Craiovei este Alex Mateiu, accidentat. În schimb, Pablo Brandan a fost reţinut în lotul de 18 jucători, chiar dacă nu este pus la punct cu pregătirea fizică. Gane a anunţat că este posibil să apară schimbări în formula de start „Este posibil să fac schimbări în primul 11, să apară unul sau doi jucători noi în formula de start, faţă de partida precedentă. Mateiu lipseşte, dar Brandan face parte din lotul de 18, problemele legate de viză şi legitimare vor fi rezolvate în cursul zilei de azi. Brandan are nevoie de timp, cred că în trei săptămâni va fi la potenţialul optim. L-am inclus în lot pentru că trebuie ajutat să se integreze cât mai repede, să-l bag în atmosfera echipei“.

Gane spune că este nevoie de timp pentru ca echipa să aibă din nou un lider. „Echipa are nevoie de un lider, dar acesta nu se poate impune decât în timp. În mod normal, Curelea, fiind căpitan, ar fi liderul echipei, dar nici el nu joacă de foarte mult timp la Craiova”.

Ivan: „Dacă joc, dau gol şi cu Viitorul”

Puştiul de 17 ani care a debutat cu gol în Liga I, Andrei Ivan, este încrezător că va marca şi în meciul cu Viitorul, dacă va fi folosit.  „Dacă voi intra, voi da gol. M-am bucurat de reuşita din meciul cu Steaua, dar foarte mult, fiindcă nu a contat pentru puncte. Cu Viitorul va fi un meci greu, nu trebuie să tratăm de sus adversarul. Nu contrează faptul că întâlnim juniori sau bătrâni, important este să câştigăm“.

Craiova a primit o ofertă de 500.000 de euro de la Juventus pentru tânărul atacant, dar acesta spune că nu are amănunte despre aceasta. „Eu nu ştiu dacă am avut ofertă de la Juventus sau nu. Ştie mai multe lucruri impresarul meu Sorin Paraschiv. Deocamdată, nu vreau să plec, îmi doresc să mai stau un an – doi, să facem performanţe, mai apoi să fiu transferat în străinătate“.

Mitriţă este suspendat

Echipa lui Gică Hagi are în componenţă şi câţiva jucători crescuţi în Bănie, printre care Năstăsie, Cioablă sau Mitriţă. Cel din urmă, ofertat în vară şi de Craiova, va absenta după ce a fost eliminat în prelungirile meciului cu Rapid. De la Viitorul, CSU l-a achiziţionat recent pe Alex Băluţă. Antrenorul Universităţii e convins că de acum înainte nu vor mai fi pierduţi juniorii talentaţi: „Mă bucur că am reuşit să-l repatriem pe Băluţă de la Viitorul. În următoarea perioadă, dat fiind că acum avem echipă de Liga I şi un centru de copii şi juniori puternic, sunt convins că nu vom mai pierde juniorii valoroşi. De la Viitorul am lucrat cu Alex Mitriţă, l-am debutat la 15 ani în liga a doua la Severin, dar la acest meci este suspendat“ a spus Gane.

Universitatea Craiova – Viitorul

Stadion: „Ion Oblemenco”, astăzi, ora 18.30 (în direct la Look TV)

Craiova: Brac – Achim, Frăsinescu, Kay, Vătăjelu – Băluţă, Madson, Pleşan, Bancu – Ivan, Curelea. Antrenor: Jerry Gane. Rezerve: Straton – Velcovici, Acka, Ferfelea, Herghelegiu, Nuno Rocha, Brandan.

Viitorul: Balauru – Manea, Ţâru, Mitrea, Puţanu – Daminuţă, Pană – Năstăsie, Tănase, Cârstocea – Cioablă. Antrenor: Bogdan Stelea. Rezerve: Buzbuchi – R. Marin, Bonilla, Benzar, Gavra, Perju, Nikolov.

Bilete: 5 lei (peluze), 10 lei (tribuna II), 15 lei (tribuna I), 25 lei (tribuna 0).