Boris Johnson lasă conducerea partidului, dar rămâne sine-die premier!

0
680

Media britanică, aproape la unison, menţiona ieri la prânz că premierul Boris Johnson va părăsi funcţia de lider al Partidului Conservator, pe fondul seismului provocat de cele peste 50 de demisii din Guvern, dar nu şi pe cea de prim-ministru –unde speră să rămână până în toamnă- deşi plecarea din Downing Street rămâne aşteptată. Declaraţia de ieri, pentru britanici, s-a vrut una patetică. Într-un moment în care situaţia devenise explozivă la nivelul partidului: noul ministru de Finanţe, Nadhim Zahawi, numit marţi, i-a cerut lui Boris Johnson să părăsească funcţia de prim-ministru, în timp ce ministrul Educaţiei, desemnat tot marţi, şi-a anunţat demisia. În fine, şeful opoziţiei britanice, laburistul Keir Starmer, a abordat astfel situaţia: „Noi nu avem nevoie de o schimbare la conducerea conservatorilor. Noi avem nevoie de o adevărată schimbare la premier”. Situaţia devenise aşadar tensionată. Toţi demisionarii, ca laitmotiv, au denunţat responsabil lipsa de integritate a premierului. S-au reamintit acum circumstanţele în care a ajuns premier, după ce la 24 iulie 2019, a înfruntat-o direct în Camera Comunelor pe Theresa May abandonată de majoritatea parlamentarilor conservatori şi Regina Elisabeth II i-a deschis porţile la 10 Downing Street. Toată campania electorală centrată pe Brexit i-a facilitat lui Boris Johnson, fost ziarist şi apoi primar al Londrei, confirmarea ca prim-ministru. Câteva luni mai târziu s-a instalat Covid-19 şi Boris Johnson a licitat imunitatea naturală a societăţii britanice, antrenându-se în direcţia opusă celei de ordin sanitar. În relaţii reci, dacă nu execrabile, cu Donald Trump, dar bune cu Joe Biden, ca preşedinte al SUA, Boris Johnson a devenit pe cale de consecinţă un susţinător al lui Volodimir Zelenski şi implicit a războiului, până când situaţia internă s-a tensionat, datorită inflaţiei, preţului la energie, mişcării „go slow”. Plecarea prin demisie a lui Boris Johnson din fruntea partidului lasă o naţiune lovită de pandemie şi un Brexit (pe care l-a lăudat), fără efecte pozitive. Se visează un Churchill al secolului 21. Retorica bună, penetrantă, l-a ajutat. Cade acum, deşi rămâne sine-die prim-ministru, pentru o viaţă tumultoasă –privată şi publică- în timp ce ţara se confruntă cu o inflaţie de 9%, mişcări sociale iar cota sa de popularitate, acuzat de minciună, se scufundă. A numit noi miniştri în cursul zilei de ieri. În lipsa unei Constituţii scrise, activitatea lui rămâne sub presiunea partidului şi Parlamentului. Nusrat Ghani, vicepreşedinte al Comitetului 1922, comitetul de aleşi conservatori care supervizează alegerea şefului partidului, ceruse înlocuirea imediată a lui Boris Johnson, situaţie în care Dominic Raab, secretar de stat la Justiţie şi vice prim-ministru urma să-i succeadă. Procesul de succesiune va începe săptămâna viitoare. Reacţia Moscovei la situaţia politică britanică a fost calmă, fadă, dacă nu şi abstractă, şi Dmitri Peşkov s-a limitat la un comentariu laconic: nu ne iubeşte mult, nici noi nu o facem. Chestiunea Brexit rămâne în centrul acestei forme de tragedie politică britanică. Un detaliu: Boris Johnson şi-a exprimat, în continuare, susţinerea totală pentru Volodimir Zelenski, cu care face o bună chimie, sperând probabil să rămână şi în graţiile lui Joe Biden. Va mai încerca, nefiind lipsit de perfidie, unele manevre, dar „meciul” e jucat. Are prea mulţi adversari în propriul partid, pe care i-a dezamăgit, de-a lungul timpului, şi nu mai poate îndrepta nimic.