Întâlnire de gradul zero, la Hamburg. Vladimir Putin şi Donald Trump, şi-au strâns mâna pentru prima dată

0
406

8689900-3x2-700x467Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său american, Donald Trump, au dat mâna în momentul în care s-au întâlnit prima dată faţă în faţă, la summitul G20 de la Hamburg. A urmat, apoi, o întrevedere bilaterală, în cursul după-amiezii de ieri, a transmis Kremlinul. “Şi-au strâns mâna şi au declarat că vor ţine întâlniri, separat”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitry Peskov într-o conferinţă de presă cu reporterii. Întrebat dacă preşedintele rus este nerăbdător să discute cu omologul său american şi dacă va avea multe întrebări să îi pună, Putin a declarat că da. Oficialul rus a precizat că Vladimir Putin a fost informat în legătură cu declaraţia de joi a lui Donald Trump despre “comportamentul destabilizator” al Rusiei, iar liderul de la Moscova va lua în calcul această afirmaţie şi altele în acest sens făcute de oficiali americani. Donald Trump a stat de vorbă cu cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Theresa May înainte de a lua loc alături de ceilalţi şefi de stat şi de guvern şi a discuta despre lupta împotriva terorismului. Merkel şi Trump au stat unul lângă celălalt şi şi-au spus glume, la începutul summitului. Trump a discutat şi cu May, aşezată în stânga sa. Preşedintele rus Vladimir Putin s-a aşezat la câteva locuri depărtare. Putin a participat ieri la două şedinţe oficiale ale G20 şi la o întâlnire informală pentru a discuta despre chestiuni politice, precum terorismul mondial şi situaţia din Orientul Mijlociu. De asemenea, acesta a purtat discuţii cu liderii grupului BRICS, care cuprinde Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud. În cadrul summitului care continuă şi astăzi, liderul rus are programte şi o serie de întâlniri bilaterale cu alţi lideri străini, inclusiv cu preşedintele american Donald Trump. Putin se va întâlni, totodată, cu preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi cu prim-ministrul japonez Shinzo Abe. Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a salutat declaraţiile făcute de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, în sprijinul relaţiilor transatlantice, însă s-a declarat precaut în legătură cu acest lucru. Joi, în cursul vizitei sale la Varşovia, preşedintele Donald Trump şi-a afirmat angajamentul ferm faţă de NATO şi a criticat Rusia. “Ieri (joi), la Varşovia am auzit afirmaţii diplomatice surprinzătoare din partea preşedintelui american despre comunitatea transatlantică, despre cooperarea între Statele Unite şi Europa, despre civilizaţia şi tradiţia noastră politică comună, şi despre disponibilitatea de a proteja şi apăra întreaga comunitate occidentală”, a declarat oficialul european, care anterior a fost premier al Poloniei. “Aşteptam de mult timp să aud aceste cuvinte din partea preşedintelui Trump, însă întrebarea reală este dacă a fost un incident unic ori o nouă politică”, a adăugat Tusk, aflat la Hamburg, unde participă la summitul G20.