Festivitate de absolvire pentru promoţia 2017, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
745

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În „Aula Magna” a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova a avut loc festivitatea de absolvire pentru promoţia 2017. Acţiunea a fost organizată pentru cei 230 de absolvenţi la cursurile de zi,  pentru 51 la fără frecvenţă şi 59 la Administraţie publică. Conducerea Facultăţii şi întreg corpul profesoral au trăit alături de noua promoţie de absolvenţi emoţiile înmânării adeverinţelor de studii, dovada că prima etapă s-a încheiat.

„În fiecare an, în această perioadă, noi trăim aceleaşi emoţii: pe de o parte bucuria unei generaţii la absolvire, iar pe cealaltă, emoţia de început pentru absolvenţii de liceu, care sunt hotărâţi să se înscrie la facultatea noastră. De luni, 10 iulie, vom începe înscrierile pentru anul universitar următor”, a precizat lect. univ. dr. Robert Bischin, coordonatorul anului IV la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova.