Noii miniştri Mircea Dumitru (Educaţie), Sorin Buşe (Transporturi) şi Maria Ligor (Relaţia pentru românii de pretutindeni) au depus, joi, jurământul de învestire în funcţie, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a pemierului Dacian Cioloş.
Noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a fost până în prezent rector al Universităţii din Bucureşti, fiind la al doilea mandat. În mandatul său de rector al Universităţii din Bucureşti, în iulie 2012, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a analizat şi a decis că premierul în funcţie la acea dată, Victor Ponta, a plagiat în teza sa de doctorat “Curtea Penală Internaţională”, susţinută sub îndurmarea lui Adrian Năstase, la Facultatea de Drept a Universităţii.
Sorin Buşe, care va prelua portofoliul Transporturilor, are o experienţă de peste 25 de ani în industria auto globală, între septembrie 2010 şi mai 2015 fiind vicepreşedinte al Inginerie Renault Globale şi Directorul General al Renault Technologie Roumaine (RTR). Anterior, tot în cadrul grupului Renault, în perioada iulie 2009 – septembrie 2010 a fost Director General adjunct al RTR, iar în perioada septembrie 2008 – iunie 2009, Inginer Şef Adjunct pentru Rusia.
Noul ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, este diplomat de carieră din 1996, fiind în prezent ambasador al României în Canada. Ea a preluat postul de la Ottawa la sfârşitul lunii mai 2013. Între iulie 2006 şi august 2011 a fost ambasadorul României în Regatul Spaniei şi Reprezentant Permanent pe lângă Organizaţia Mondială a Turismului. Anterior, în perioada 2003-2006, a fost director general pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe, în timpul negocierilor de aderare la UE, contribuind la finalizarea negocierilor şi la pregătirile pentru semnarea Tratatului de Aderare.