Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” îşi îmbogăţeşte colecţiile de carte cu o mie de volume, graţie unei valoroase donaţii făcute de academicianul Basarab Nicolescu. Completată de cunoscutul om de ştiinţă de-a lungul a mai bine de 50 de ani, donaţia va fi pusă la dispoziţia cititorilor craioveni în luna octombrie a.c.
Basarab Nicolescu (n. 25 martie 1942, Ploieşti) a fost oaspete al bibliotecii doljene în urmă cu doi ani, pe 7 iulie 2014, când a susţinut aici conferinţa intitulată „De la Cosmologia Jocului secund la transdisciplinaritate”. Cunoscutul om de ştiinţă şi ambasador cultural al României peste hotare aşează acum pe rafturile instituţiei nu numai „lucrări extrem de rare, bibliofile, numerotate şi cu dedicaţii”, ci şi „afişe şi programe de teatru, concerte şi expoziţii, reviste, scrisori autografe, fotografii, documente”, cea mai mare parte a acestora acoperind activitatea exilului românesc din Paris.
Basarab Nicolescu este fizician teoretician onorific la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Franţa, şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este membru de onoare al Academiei Romane, din 1987 preşedinte-fondator al Centrului International de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), membru al Comitetului Director al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă.
Colecţia donată de domnia sa se alătură altor două, de asemenea foarte valoroase, pe care Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” le-a primit în anul 2013. Atunci, „bibliotecile personale ale academicienilor Dan Berindei şi Dinu C. Giurescu au intrat într-un fericit proces de transfer” către instituţie.
„Convinşi că la Craiova cele două colecţii de carte vor fi conservate în bune condiţii şi valorificate la adevăratul potenţial de toţi cei care se apleacă asupra istoriei, diplomaţiei sau relaţiilor internaţionale, cei doi academicieni români, Dan Berindei şi Dinu C. Giurescu, ne-au îmbogăţit cu un fond de carte care depăşeşte 50 de mii de unităţi. Constând în cărţi şi materiale de istorie, manuscrise şi lucrări în ediţii limitate, piese de mobilier şi tablouri, cele două colecţii au sporit în mod fericit fondul de carte al bibliotecii noastre şi ne-au adus renumele de important depozitar al valorilor istorice”, spun reprezentanţii bibliotecii.