Peste 800 de milioane de persoane trăiesc în sărăcie extremă şi suferă de foame

0
275

Peste 800 de milioane de persoane trăiesc în sărăcie extremă şi suferă de foame, anunţă Naţiunile Unite. Numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă – cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi – a scăzut cu mai mult de jumătate, la 836 de milioane, de la 1,9 miliarde câte erau în 1990, a anunţat ONU, într-un raport care analizează opt obiective de dezvoltare enunţate în Declaraţia Mileniului, în 2000. “În urma unor progrese profunde şi consistente, ştim acum că sărăcia extremă poate fi eradicată peste încă o generaţie”, a declarat secretarul general al ONU Ban Ki-moon. “Obiectivele Mileniului pentru Dezvoltare au contribuit în mare măsură la aceste progrese şi ne-au arătat cum guvernele, companiile şi societatea civilă pot coopera şi atinge progrese majore”, a adăugat el. Însă progresele înregistrate au fost inegale, atât la nivel de regiuni, cât şi de ţări, subliniază ONU, iar noul program de dezvoltare durabilă este necesar să se concentreze asupra inegalităţilor, pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci şi mai vulnerabili. Lideri lumii urmează să adopte un nou set de obiective de dezvoltare – cunoscut sub numele de Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) – în cadrul unui summit ONU, în septembrie. Noile obiective vizează eradicarea sărăciei până în 2030. Conflictele – care în 2014 au dezrădăcinat aproape 60 de milioane de persoane în ţări ca Siria, Irak, Republica Centrafricană, Nigeria şi Pakistan – rămân cea mai importantă ameninţare la adresa dezvoltării umane, iar cele mai ridicate niveluri ale sărăciei se înregistrează în ţările fragile afectate de conflicte, subliniază ONU. Orientul Mijlociu se confruntă cu o recrudescenţă a sărăciei, după ani de progrese. Nivelul sărăciei urmează să crească la 2,6%, de la 1,5%, în perioada 2011-2015, se preconizează în raport. Peste tot în lume femeile continuă să fie discriminate în privinţa accesului la un loc de muncă, salarii şi luarea deciziilor, în pofida faptului că au câştigat teren în reprezentarea parlamentară, în 90% dintre cele 174 de ţări analizate în raport. Numărul copiilor care mor înainte să împlinească vârsta de cinci ani a scăzut cu peste jumătate, începând din 1990 încoace, însă 16.000 de copii continuă să moară zilnic, cea mai mare parte dintre ei din cauze care pot fi prevenite, se subliniază în raport. Mulţumită investiţiilor în lupta împotriva unor boli ca SIDA şi malaria, noile infectări cu HIV au scăzut cu 40% în perioada 2000-2013, iar numărul persoanelor care mor de malarie cu aproape jumătate, începând din 1990 încoace. Africa subsahariană rămâne regiunea cea mai afectată de epidemia de HIV, înregistrând 1,5 milioane de infecţii în 2013, dintre care aproape jumătate în doar trei ţări, şi anume Nigeria, Africa de Sud şi Uganda. Respingând critici potrivit cărora cele 17 noi obiective şi cele 169 de ţinte – care merg de la eradicarea foametei şi până la lupta împotriva schimbărilor climatice – sunt prea numeroase şi prea costisitoare, ONU subliniază că stabilirea lor a condus la scoaterea a milioane de oameni din sărăcie. Prin intervenţii ţintite şi voinţă politică, chiar şi cei mai săraci pot înregistra progrese, insistă organizaţia. “Agenda pentru perioada de după 2015, inclusiv setul de Obiective de Dezvoltare Durabilă, vizează să construiască pornind de la succesele pe care le-am înregistrat şi să unească toate ţările, ferm, pe calea către o lume mai prosperă, mai durabilă şi mai echitabilă”, a declarat Ban Ki-moon.