Nu e pace în PDL!

Atrăgeam atenția, nu demult, asupra unor similitudini între PDL și… UMP (Union pour un Mouvement Populaire). Fiindcă, și la francezi, fostul partid de guvernământ, care l-a susținut pe Nicolas Sarkozy, pe durata mandatului său de președinte, numai de pace internă nu poate fi vorba, confruntarea între tenorii Jean-François Copé și François Fillon, pentru șefia partidului, lăsând și cicatrice evidente. În primul rând că donația publică a scăzut de la 33 de milioane la 20 de milioane de euro, încât până și „ex-generalul” Sarkozy se dorește simplu soldat al partidului. Suspendarea europarlamentarului Cristian Preda pentru șase luni, în Consiliul Național de Coordonare al PDL, pentru atacuri publice la adresa conducerii partidului, este un eveniment de bucătărie internă, fără reverberații speciale. Chiar acompaniată de demisia unui alt intelectual, Adrian Papahagi, mai puțin vizibil la nivelul „grupului reformist”, tot nu înseamnă altceva decât că PDL trăiește o dramă, nu atât similară în multe privințe cu PNȚ-CD, în 2000, cât de altă natură: drama vetustă a politicii românești, la întâlnirea cu utopia egoistă a unor intelectuali. Cristian Preda este, fără îndoială, un intelectual. În 2003 devenea profesor la Facultatea de Științe Politice și Administrative (FSPA) de la Universitatea din București. Și, la doar 38 de ani, ajungea decanul facultății, consolidându-și poziția de partizan al ideilor liberale. A primit, apoi, o serie de alte demnități. Plin de trufie, care vrea să facă politică, dar „pentru sine”, neezitând să-și ridiculizeze propriul partid prin aceleași clișee precum insuficienta instrucție, prea puțina lume bună, prea nu știm ce, Cristian Preda a reușit să-l irite nespus pe Vasile Blaga, până la măsura de acum știută. Deși conștient de păcatele provocate, atât stângii, cât și dreptei românești, de aroganța intelectuală, europarlamentarul Cristian Preda ne sugerează și altceva: întâi, lipsa de loialitate și, apoi, imposibila coabitare într-un partid politic a oamenilor diferiți ca instruire, temperamente, afinitate. Nu e doar cazul PDL. Numai că, într-un moment greu, cum este cel actual, după ce ai beneficiat de o sinecură din partea partidului, ajungând europarlamentar, există, de bună seamă, și obligații morale. Dar asta e o altă poveste. Și PDL, ca și PSD sau PNL, nu se poate rezema doar pe elitele sale, pe titrații săi, ci și pe alte categorii sociale, pe care nu le mai enumerăm. Dar Cristian Preda nu gândește altfel decât o face Teodor Baconski, Monica Macovei sau chiar Teodor Paleologu, deși acesta din urmă se mai salvează prin retorica mai blajină. Nimic nu e mai nociv pentru un partid decât parcelarea lui distinctă, în grupuri și grupulețe, în intelectuali cu lustru și restul militanților, expresie a năravurilor autohtone. Până la urmă, opțiunea pentru un partid presupune și respectarea unor cutume, dincolo de setul de valori și alte abureli, dar și a unei discipline liber consimțite. Nu te poți autosugestiona cu argumente sofisticate, indignări false și corupție sufletească. Fiindcă ar fi chiar de știut dacă nu cumva eurodeputatul Cristian Preda a simțit din timp că, pe viitoarea listă de candidați a partidului, pentru alegerile europarlamentare din luna mai a anului 2014, numele său nu va mai figura, din varii motive. Firește, întreg scandalul cu suspendarea putea să lipsească. El are o noimă doar din perspectiva că PDL e încă „viu”, un argument consistent fiind și înrolarea fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, „înnobilat” și cu funcția de prim-vicepreședinte al partidului.