Voronin cere UE să-l condamne public pe Băsescu

0
338

Preşedintele PCRM (Partidul Comuniştilor din Republica Moldova), Vladimir Voronin, s-a declarat nemulţumit de afirmaţiile preşedintelui român Traian Băsescu referitoare la trecerea Prutului şi a cerut ca acesta să fie condamnat public de UE. „Preşedintele unei ţări membre a UE a recunoscut ca fiind corecte acţiunile unui criminal de război şi ale unui călău nazist, (n.r. – mareşalul Ion) Antonescu, prin a cărui participare nemijlocită au fost exterminaţi mai mult de 300.000 de oameni”, a declarat Voronin. Afirmaţiile vin după ce preşedintele Băsescu a amintit, la 22 iunie, la un post de televiziune din România, că se împlinesc 70 de ani de la „hai să-i spunem celebra «Soldaţi români, vă ordon treceţi Prutul!»”. El a spus că dacă ar fi fost în acel moment istoric ar fi dat acelaşi ordin: „Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci probabil că aş fi făcut-o”.