Guvernul nu renunţă la ideea reorganizării administrative chiar dacă, pentru moment, a cedat presiunilor UDMR de a lăsa judeţele în forma actuală. Ministerele lucrează acum la simulări privind desfiinţarea serviciilor deconcentrate din judeţe şi păstrarea acestora doar la nivelul capitalelor viitoarelor regiuni. În plus, premierul Emil Boc ar vrea să transfere o parte din atribuţiile consiliilor judeţene unor structuri regionale, au declarat surse de la vârful PDL. La nivel de regiune, aşa cum erau ele creionate în primă instanţă de Guvern, va rămâne o singură reprezentanţă a unei instituţii deconcentrate. În restul judeţelor care vor face parte dintr-o regiune, actualele deconcentrate vor avea numai un oficiu sau birou. „Contabilitatea, serviciul juridic sau resursele umane vor fi asigurate de la nivelul serviciului deconcentrat din municipiul de reşedinţă. Nu va mai fi nevoie nici de secretarele directorilor şi directorilor adjuncţi, nici chiar de directorii adjuncţi. Toate organigramele se regândesc. Într-un judeţ sunt cam 40 de astfel de servicii deconcentrate, iar desfiinţarea lor va afecta câteva mii de persoane. Noile structuri vor fi mai puţin birocratice şi vor consuma mai puţine resurse”, au explicat surse parlamentare. Întregul proces de analiză a situaţiei serviciilor deconcentrate va trebui finalizat până în luna septembrie, când coaliţia guvernamentală va relua discuţiile referitoare la reorganizarea administrativ-teritorială.