50 de la o dramă nedesluşită!

0
504

La 5 iunie 1968, Robert Kennedy era ucis în faţa hotelului Ambasador din Los Angeles, unde celebra victoria la alegerile primare din California, pregătindu-se deja de investitura din partea democraţilor şi campania pentru Casa Albă. La 5 ani de la asasinarea fratelui său, aflat în mandatul de preşedinte al SUA, Robert Kennedy se lupta acum cu Lyndon Johnson, cu riscul de a diviza partidul. După victoriile obţinut în Indiana şi Nebraska şi-a continuat campania activă în Dakota de Sud şi California, un stat foarte populat care permitea unui candidat să obţină un număr mare de delegaţi şi să ia un avans deloc neglijabil în cursa de investitură. A decedat 25 de ore mai târziu, la Good Samaritan Hospital, unde a fost trasportat de urgenţă, după ce Sirhan Sirhan, un tânăr iordanian – sosit în SUA la vârsta de 12 ani –, era bănuit că ar fi tras mai multe focuri de armă. Sirhan Sirhan a fost reţinut învinuit de crimă cu premeditare, condamnat la pedeapsa cu moartea, comutată în închisoare pe viaţă. Asupra senatorului Robert Kennedy s-a tras de trei ori, iar al patrulea glonţ a trecut prin căptuşeala umărului drept al hainei sale. Toate gloanţele au fost trase de la aproximativ câţiva centimetri, după cum au dovedit urmele de praf de puşcă. Două gloanţe l-au lovit în spate, mai jos de umărul drept, iar glonţul fatal a intrat prin spatele urechii drepte şi s-a oprit în creier. Alegerile primare au fost adjudecate de vicepreşedintele Humphrey Hubert, care nu s-a putut impune în faţa republicanului Richard Nixon, ales în 1968, reales în 1972, pentru a demisiona în 1974, în urma scadalului „Watergate”. Enigmele asupra uciderii lui Robert Kennedy nu s-au desluşit, nici după 50 de ani, şi fiul său, Joe – ales în Camera Reprezentanţilor pentru Massachusetts stăruie încă să se facă lumină asupra faptelor. Al treilea din cei 11 copii ai fostului procuror general al SUA, cel mai mic dintre fraţii lui John F. Kennedy, nu crede în versiunea oficială. În decembrie anul trecut, Robert Kennedy Junior a mers la închisoarea de stat Richard J. Donovan din California pentru a-l întâlni pe cel care i-a ucis tatăl. L-a ascultat cu maximă atenţie, vreme îndelungată. Pentru Robert Kennedy jr. procesul lui Sirhan Sirhan nu a fost echitabil, fiind condamnat fără probe convingătoare. I-a cerut eliberarea. Elementele materiale avut în vedere de Robert Kennedy jr. sunt de luat în seamă, fiindcă experţii au determinat că înregistrarea sonoră a celor 13 focuri de armă nu este identică şi două au o frecvenţă sonoră distinctă. O întreagă expertiză balistică, minuţios efectuată, conduce la cu totul alte rezultate: în plus, mai multe gloanţe extrase din corpul lui Robert Kennedy nu proveneau de la arma lui Sirhan, cumpărată cu câteva zile înainte de atac. Sirhan Sirhan a cerut în 15 rânduri să fie eliberat, dar i s-au refuzat solicitările. În plus, anchetatorii susţin că au găsit afirmaţii ameninţătoare în jurnalul său de bord. „Kennedy trebuie să moară înainte de 5 iunie”, scria la 18 mai 1968. Dar textul este contestat. Robert Kennedy jr. evocă, oficial, teza unui al doilea trăgător. Ca şi în cazul asasinării lui J. F. Kennedy, când a fost inventat Lee Harvey Oswald, de data aceasta a fost găsit ţap ispăşitor Sirhan Sirhan. Tatăl său, ministru al justiţiei în cabinetul JFK, nu a fost convins de Comisia Warren, care concluzionase că Lee Harvey Oswald fusese singurul trăgător la Dallas. Se mai spune că J. Edgar Hoover, patronul FBI, apropiat de Lyndon Johnson, dorea enorm ca Robert Kennedy să nu ajungă preşedinte. Rămâne de văzut dacă dorinţa congresmenului Robert Kennedy jr. de a se redeschide ancheta, la 50 de nai de la moartea tatălui său, va avea sorţi de izbândă.