PSD, în alianţă cu UNPR, şi-a asigurat majoritatea absolută în Consiliul Local Municipal Craiova. Nu mai puţin de 19 din cei 27 de consilieri municipali provin din această aripă politică, lucrul acesta însemnând că nu vor mai fi întâlnite situaţii în care proiectele de hotărâre ale executivului să fie respinse prin vot. Opoziţia este slab reprezentată, dreapta contând pe opt aleşi locali.
La alegerile din 2008, când au candidat singuri, fără nici o alianţă, fiind reprezentaţi de Gheorghe Nedelescu în faţa lui Antonie Solomon, social-democraţii au scos 9 consilieri municipali. În 2012, PSD a candidat în alianţă cu liberalii, sub umbrela USL, având candidat pe Lia Olguţa Vasilescu şi au scos împreună 15 consilieri municipali. În mandatul actual, după cum se ştie, PSD-ul a mers la alegeri pe o alianţă cu UNPR-ul, iar în urma voturilor obţinute, le revin 19 mandate de consilieri municipali. Este, de departe, cel mai mare număr de aleşi locali de până acum şi reprezintă două treimi din tot consiliul. Deci fără emoţii la vot, chiar şi atunci când vor exista proiecte de hotărâre ce privesc patrimoniul sau domeniul public al municipiului, unde nu se merge pe vot cu majoritate simplă.
UNPR-ul a câştigat un viceprimar
În 2012, datorită lui Antonie Solomon, partidul intra în CLM Craiova chiar de pe poziţia a doua, reuşind performanţa să scoată şapte consilieri municipali. Uneperiştii au făcut opoziţie slabă şi, după destrămarea USL, s-au repliat pe lângă PSD, asigurând, din mers, majoritatea la vot. În iulie 2013, după plecarea lui Florentin Tudor, declarat incompatibil de către ANI, uneperistul Mihail Genoiu a fost ales chiar viceprimarul Craiovei, funcţie cu care a şi încheiat mandatul. La alegerile de acum, UNPR-ul a mers braţ la braţ cu social-democraţii şi, datorită alianţei, au câştigat trei posturi de consilieri locali. Deşi spiritele nu sunt tocmai împăcate în partid deoarece nu s-a primit nici un post de consilier judeţean, Mihail Genoiu a prins, totuşi, cea mai bună poziţie pe listă, fiind al doilea după primarul Lia Olguţa Vasilescu. De departe, acesta este marele câştigător deoarece îşi va conserva mandatul de viceprimar şi în această legislatură.
Opoziţia, cu mâinile legate
În ceea ce priveşte dreapta politică, aceasta nu a mai avut majoritatea în CLM Craiova din 2008. În ultimul mandat al lui Antonie Solomon, PDL-ul a intrat în CLM Craiova cu 15 consilieri, pe care şi i-a păstrat tot mandatul. Majoritatea la vot s-a făcut cu PNL-ul, care avea, pe atunci, trei consilieri. În 2012, liberalii au plecat spre PSD, iar opoziţia în CLM Craiova a rămas pe umerii PDL-ului (care reuşise să scoată doar trei consilieri locali) şi cei doi consilieri ai PP-DD. Între timp, USL-ul s-a destrămat, dar din cei şase consilieri liberali doar unul a mai rămas în PNL, restul rămânând în PSD. În acest mandat, opoziţia în CLM Craiova va fi făcută de cei şase consilieri PNL şi doi consilieri ALDE. Judecând după numărul de aleşi locali, dar şi după posibilităţile pe care le au pentru a susţine sau nu, prin vot, un proiect de hotărâre, se pare că forţa opoziţiei este mult subdimensionată faţă de maşinăria de vot a puterii.