Pentru a treia oara la Craiova, conferinţele 11 even Experiences atrag comunitatea la un eveniment cu poveşti motivaţionale şi inspiraţionale. 11 speakeri, 11 poveşti de viaţă, 11 modele pentru comunitate. Evenimentul va avea loc mâine, în Aula Magna a Facultăţii de Drept – Universitatea din Craiova. Accesul în sală va fi deschis începând cu ora 17.00. Evenimentele 11even Experiences sunt evenimente care pun accent pe experienţe de viaţă, oameni, modele, informaţii şi idei.
Asociaţia Junior Chamber Internaţional Craiova va organiza mâine conferinţa 11 even Experiences Craiova, începând cu ora 17.00 la sediul Facultăţii de Drept în Aula Magna. Ediţia din Craiova va reuni persoane care vor împărtăşi exemple şi poveşti extraordinare ale unor oameni din comunitate, având ca şi temă principală: Momente care schimbă vieţi. „În cadrul acestor evenimente aducem în acelaşi spaţiu persoane care au trecut prin experienţe deosebite care merită împărtăşite cu oameni aflaţi în căutare de exemple practice şi relevante pentru dezvoltarea lor personală şi profesională”, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei de către Asociaţoa Junior Chamber Internaţional. Participarea la evenimentul 11even Experiences este gratuită. Înscrierile se fac online de pe site-ul www.elevenevents.ro . Aceste manifestări sunt evenimente care pun accent pe experienţe de viata, oameni, modele, informaţii şi idei.
Persoane care au trecut prin experienţe deosebite
Cei 11 speakeri sunt : Aura Claudia Stan – Director de Recrutare şi Selectie Teach for România; Tamaş Gheorghe – Comandor Inginer (r), Pilot de încercare; Laureţiu Tudor – Actor şi regizor independent; Tania Levcenco – Antreprenor AltoMedia; Mihai Oreviceanu – Antreprenor Nekk SRL; Andrei Ilie – Project Manager Şcoala de Valori; Valentina Nicoleta Mihai – Profesor CNE ”Gheorghe Chiţu”; Mădălin Frunza – Manager Centrul Medical Sănătatea; Mihaela Tinca Udriştioiu – Asist.dr. Facultatea de Ştiinţe – Universitatea din Craiova; Radu Dascalul – Content creator ZIG ZAG prin România şi nu în ultimul rând, Eduard Alexandrescu – Trainer, manager şi antreprenor. În cadrul evenimentelor 11even aducem în acelaşi spaţiu persoane care au trecut prin experienţe deosebite care merită împărtăşite cu oameni aflaţi în căutare de exemple practice şi relevante pentru dezvoltarea lor personală şi profesională. Pornind de la premisa că emoţiile conduc la acţiune, evenimentele 11even sunt create pentru a deschide mintea şi sufletul participanţilor, pentru a inspiră şi pentru a genera decizii pozitive legate de viaţă şi carieră.
200.000 de membri în peste 125 de ţări
JCI Craiova este una din cele 5000 de organizaţii locale care face parte din reţeaua globală JUNIOR CHAMBER INTERNATIONAL cu peste 200.000 de membri, în peste 125 de ţări. Prin tot ceea ce întreprind, membrii JCI Craiova vor să transpună în practică sloganul JCI : Fii mai bun! (Be Better!). „Căutăm soluţii eficace la problemele curente ale comunităţii în care activăm de peste un an. Credem nu numai într-o lume mai bună, ci suntem convinsi că stă în puterea noastră să iniţiem schimbări acolo unde acestea se impun. Scopul nostru este să fim prima reţea globală de tineri cetăţeni activi şi misiunea noastră este să oferim tinerilor oportunitatea de a crea schimbări pozitive”, mai spus membrii JCI Craiova. Membrii JCI Craiova îşi demonstreaza principiile prin tot ceea ce fac. Ei consideră că lucrul în folosul comunităţii este cea mai nobilă forma de a munci.