Întâlnire pentru viitor

0
396

De ani de zile se tot vorbeşte despre învăţământul  dual, unul care aduce aminte, cu rezerve, de ceea ce presupune procesul educaţional profesional şi tehnic, venit din anii anteriori 1989, dacă nu mai de departe. Este, deocamdată, şi „ucenicia”, dar nimeni nu cunoaşte, în amănunt, ceea ce înseamnă un astfel de proces de învăţare. Pentru cei care sunt interesaţi, mâine, la Muzeul „Olteniei”, va avea loc o consultare publică, privind modalităţile în care se poate dezvolta învăţământul profesional şi tehnic, speţa fiind cea a „dualului”.

simona ciuluMâine, 9 iunie, în Sala de Festivităţi a Muzeului „Olteniei”, începând cu ora 11:00 , va avea o consultare publică, privind propunerea de documente de politică publică – „Opţiunile de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de cls. a VIII-a”. Aceste activităţi sunt coordonate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu sprijinul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Prefosional şi Tehnic şi al Inspectoratelor Şcolare Judeţene. Tema centrală a discuţiilor se referă la dezbaterea asupra învăţământului „dual”, prin „traducere” , o corelare între şcolarizarea educaţională teoretică şi practica în parteneriatul dintre instituţiile de învăţământ şi partenerii economici. Despre acest concept se vorbeşte de câţiva ani, nimic nu a fost pus la punct, legislativ, dar, cel puţin în teorie, se încearcă …

Lumea s-a cam săturat de promisiuni, aşteaptă şi ceva puneri în practică, cu atât mai mult cu cât este, în acest moment, nevoie de specialişti tehnici, de la tinichigii până la strungari, frezori, sudori, instalatori şi la tot ceea ce ţine de specializare pe diverse meserii. De aceea, va avea loc, pe 9 iunie, această întâlnire, una care se vrea plină de rezultate viabile şi bune de pus în practică. „La această întâlnire, sunt invitaţi reprezentanţi ai operatorilor ecomici, ai instituţiilor de învăţământ profesional şi tehnic, din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, prin Consorţiul Regional. Se va dezbate clarificarea specificului programelor de formare în sistem profesional – dual, până la nivelul V de calificare (corespunzător „post-liceal”, inclusiv tehnician superior). Sunt mai multe obiective urmărite, astfel că vom aminti câteva dintre ele: mobilitatea în ambele sensuri – ruta „profesional” – învăţământ „liceal”; solicitările mediului economic, privind formarea în sistem profesional „dual”; provocările privind implementarea formării în acest sistem, în România; acţiuni ce trebuie realizate în termen scurt şi mediu, etc. Aceste propuneri trebuie să răspundă acţiunilor prioritare, care urmăresc îmbunătăţirea învăţării la locul de muncă şi creşterea atractivităţii, a calităţii şi a relevanţei învăţământului profesional şi tehnic, conform normelor Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Credem că, atât timp cât se vor derula discuţii publice, acest învăţământ dual are sorţi de izbândă, un lucru pe care ni-l dorim cu toţii. Este nevoie de parteneriate public-privat, cu scipul dezvoltării abilităţilor tehnice ale cursanţilor, în aşa fel încât tinerii să aibă o bază şi teoretică şi practică”, a declarat prof.  Simona Ciulu inspector pentru învăţământul profesional şi tehnic în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.practica