Întoarcerea la clasici: Pirandello – poet

1
102

Puţini ştiu, în România, fiindcă în ţara sa natală circulă pe internet acest aspect mai puţin cunoscut al carierei sale, că marele dramaturg Luigi Pirandello a debutat şi a rămas până la finele existenţei sale, şi poet. Mi-am amintit de acest aspect acum câteva zile, când, cotrobăind prin nişte agende „italiene”, am dat peste un poem, scris, se pare, la maturitate, în care sentimentul iubirii îmi pare acum, ca şi atunci, una dintre cele mai incitante definiţii ale iubirii. Cititor împătimit, ba încă aş spune acum „bolnav” de poezie, în tinereţe, despre opera poetică a lui Pirandello aveam doar informaţii vagi, trecute în registrul „proastei” istorii literare.

Mi-am amintit, cu textul dinainte-mi, momentul în care am descoperit acest uimitor poem închinat dragostei şi pe care, într-o oră de insomnie, în camera închiriată în centrul oraşului medieval Perugia, l-am tradus pentru simpla plăcere de a-l asculta în română doar spre a-mi învinge nostalgia le finele unei luni de depărtare de casă.

Regăsit, în „biblioteca” mea digitală în aceste zile, l-am reevaluat cu un ochi mai… critic, iar sentimentul unei capodopere m-a copleşit, întărindu-mi convingerea primară că poezia aceasta ar merita să stea alături de cele mai invocate, citate, „uzate” expresii literare ale acestui sentiment de o diafanitate inefabilă.

Aşadar, o invitaţie la lectură. Cu pariul de a descoperi, iată, dincolo de praful Bibliotecii milenare în prag de abandon şi în ambientul căreia am crescut ca civilizaţie, un motiv, printre atâtea altele, de a ne întoarce între rafturile sale, precum căutătorii de aur de acum vreo două-trei secole. O propun în original şi în traducerea de atunci, oferindu-i cititorului ceva din plăcerea pe care au am trăit-o în momentul „descoperirii”.

P.S. Cer iertare pentru că nu fi notat atunci titlul – dacă va fi avut – al poeziei.

E l’amore guardò il tempo e rise,

perché sapeva di non averne bisogno.

Finse di morire per un giorno,

e di rifiorire alla sera,

senza leggi da rispettare.

Si addormentò in un angolo di cuore

per un tempo che non esisteva.

Fuggì senza allontanarsi,

ritornò senza essere partito,

il tempo moriva e lui restava.

***

Și iubirea contemplă timpul și râse,

fiindcă știa că nu-i era de folos.

Se prefăcu că moare pentru o zi

ca să reînflorească spre seară,

fără să respecte vreo lege.

Adormi într-un ungher al inimii

o vreme ce nici nu exista.

Fugi fără să se îndepărteze,

se întoarse fără să fi plecat,

murea timpul dar ea rămânea.

1 COMENTARIU

Comments are closed.