Al cincilea deces provocat de coronavirusul MERS în Coreea de Sud

0
387

Un nou deces, al cincilea, produs de coronavirusul MERS (Middle Eastern Respiratory Syndrome),a fost semnalat de autorităţile sanitare din Coreea de Sud. Numărul celor contaminaţi a ajuns la 64, cu 14 mai mult decât la precedentul bilanţ. Noile cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat între cele peste 2.300 de persoane aflate deja în carantină, a precizat Ministerul Sănătăţii de la Seul, care a asigurat că duce o amplă campanie pentru a controla propagarea acestei epidemii. „Cetăţenii nu trebuie să reacţioneze într-o manieră exagerată şi trebuie să coopereze strâns (cu autorităţile) pentru a minimiza impactul asupra economiei”, a susţinut vicepremierul Choi Kyung Hwan. Primul caz de îmbolnăvire cu coronavirusul MERS a fost constatat la 20 mai la o persoană care venea din Orientul Mijlociu, iar posibilitatea răspândirii acestui virus, contra căruia nu există niciun vaccin sau tratament, a generat o vie îngrijorare în Coreea de Sud. Ca urmare, au fost închise 1.300 de şcoli, au fost anulate diferite evenimente publice şi concursuri sportive. Peste 20.000 de străini au renunţat, de săptămâna trecută, la călătoria pe care intenţionau să o efectueze în această ţară asiatică, potrivit datelor furnizate de oficiul de turism. Peste 20 de ţări au fost afectate de acest virus, care implică un grad mai mare de mortalitate însă este mai puţin contagios decât virusul responsabil de Sindromul Respirator Acut Sever (SRAS), care a provocat moartea a aproape 800 de persoane în lume în 2003.